Putin și Lukașenko (Belarus) vor semna, vineri, un pact de securitate

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său belarus Aleksandr Lukaşenko vor semna vineri un pact de securitate istoric, care va reflecta provocările geopolitice globale, informează agenţia de stat RIA Novosti, preluată de Reuters.
AGERPRES - mar, 03 dec. 2024, 10:31
Putin și Lukașenko (Belarus) vor semna, vineri, un pact de securitate

Acordul va face parte dintr-o serie de documente pe care cei doi lideri urmează să le semneze la Minsk, capitala Belarusului, cu ocazia celei de-a 25-a aniversări a Uniunii Statale, o uniune şi o alianţă fără frontiere între cele două foste republici sovietice vecine.

„Acoperim subiecte de securitate statală, publică, economică, vorbind despre asigurarea stabilităţii în dezvoltarea economiilor noastre”, a declarat Igor Nazaruk, ministrul adjunct de externe belarus, citat de agenţia rusă. „Acesta este conceput pentru a lua în considerare condiţiile externe schimbate, când lumea trece la o ordine mondială policentrică”, a adăugat el, precizând că este vorba despre un acord istoric.

În calitate de preşedinte, Lukaşenko a condus în mod autoritar Republica Belarus în ultimele trei decenii şi a fost un aliat loial al lui Vladimir Putin, permiţând ca teritoriul său să fie folosit ca rampă de lansare pentru invazia rusă la scară largă în Ucraina, în 2022.

O activitate militară intensă şi exerciţii comune ale forţelor aeriene ale Rusiei şi Belarusului au urmat după declanşarea invaziei, ceea ce a realimentat temerile că Minskul s-ar putea pregăti pentru un rol mai activ în conflict.

Aleksandr Lukaşenko, în vârstă de 70 de ani, considerat „ultimul dictator din Europa”, este de aşteptat să câştige alegerile prezidenţiale din ianuarie.

El a declarat că va ordona trupelor sale să lupte alături de Rusia doar dacă o altă ţară ar lansa un atac asupra Belarusului.

Vladimir Putin prezintă conflictul din Ucraina ca parte a unei bătălii existenţiale împotriva Occidentului în declin, despre care spune că a umilit Rusia după căderea Zidului Berlinului în 1989 prin invadarea a ceea ce el consideră a fi sfera de influenţă a Moscovei.

Te-ar mai putea interesa și
Tranzacția prin care Romgaz cumpără Azomureș, pe masa Concurenței
Tranzacția prin care Romgaz cumpără Azomureș, pe masa Concurenței
Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care SNGN Romgaz S.A. intenționează să preia activele și activitățile Azomureș S.A, potrivit unui comunicat de presă al instituției....
Sesiune extraordinară la Camera deputaţilor în perioada 27-31 iulie. Lista legilor care vor fi votate
Sesiune extraordinară la Camera deputaţilor în perioada 27-31 iulie. Lista legilor care vor fi votate
Deputaţii se vor reuni în sesiune extraordinară în perioada 27 - 31 iulie, a decis miercuri Biroul Permanent al Camerei ...
România, printre ţările UE cu cele mai mari scumpiri ale carburanţilor în luna iunie 2026 – date Eurostat
România, printre ţările UE cu cele mai mari scumpiri ale carburanţilor în luna iunie 2026 – date Eurostat
Preţul mediu al combustibililor şi lubrifianţilor pentru transportul personal în Uniunea Europeană a crescut cu 13,7%, ...
România riscă o criză majoră pe piaţa carburanţilor, după ce Kazahstan a întrerupt livrările de ţiţei – Adrian Negrescu, consultant economic
România riscă o criză majoră pe piaţa carburanţilor, după ce Kazahstan a întrerupt livrările de ţiţei – ...
România riscă o criză majoră pe piaţa carburanţilor după ce Kazahstan, de unde vin 63% din importuri, a întrerupt ...