Putin susține că NATO se pregătește activ pentru un război împotriva Rusiei

23 06. 2026
putin_23578100

Potrivit lui Putin, până acum membrii Alianţei Nord-Atlantice se limitaseră la a sprijini Ucraina, însă în prezent în Occident se vorbeşte deschis despre ”pregătirea unui război contra Rusiei şi despre sporirea bugetelor militare”.

Pentru a justifica această militarizare, statele NATO şi UE folosesc afirmaţii false despre o ameninţare militară dinspre Rusia, a spus liderul rus.

În prezent, aproximativ 40% din cheltuielile bugetare ale Rusiei merg către armată, dotări militare şi securitate. Totuşi, conform lui Putin, Moscova pledează pentru un sistem multipolar de relaţii internaţionale ce garantează securitatea militară a fiecărei ţări.

”În acelaşi timp, suntem pregătiţi să răspundem operaţional şi adecvat la toate ameninţările interne şi externe”, a avertizat şeful statului rus.

El a subliniat că Rusia este pregătită pentru tratative de pace cu Ucraina pe baza rezultatelor obţinute la Istanbul în 2022.

Într-o întâlnire separată cu oficialităţi guvernamentale ruse, Vladimir Putin a acuzat Ucraina de atacarea unor obiective civile din Rusia şi a accentuat că motivul pentru care Kievul face acest lucru este pentru că pierde teritorii.

Liderul rus a dat dispoziţii autorităţilor să ia măsuri pentru a minimiza impactul atacurilor ucrainene.

Atacurile forţelor ucrainene vizează tot mai mult industria petrolieră rusă pentru a zădărnici alimentarea cu carburanţi a armatei ruse şi a reduce veniturile din vânzarea de resurse energetice ce ar ajuta la finanţarea războiului dus de Moscova.

Situaţia a devenit tensionată în special în Crimeea, peninsulă din Marea Neagră anexată de Rusia în 2014 şi folosită de Moscova ca centru militar esenţial. Ministrul apărării ucrainean Mihailo Fedorov a afirmat recent că Ucraina intenţionează să izoleze Crimeea prin atacuri cu drone.