Putin susține că oamenii de știință ruși sunt aproape de inventarea vaccinurilor împotriva cancerului

Preşedintele Vladimir Putin a declarat miercuri că oamenii de ştiinţă ruşi sunt aproape de a crea vaccinuri împotriva cancerului şi că aceste seruri ar putea fi disponibile în curând pentru pacienţi, informează Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - mie, 14 feb. 2024, 21:53
Putin susține că oamenii de știință ruși sunt aproape de inventarea vaccinurilor împotriva cancerului

Vladimir Putin a declarat, în comentarii televizate, că „am ajuns foarte aproape de crearea aşa-numitelor vaccinuri împotriva cancerului şi a medicamentelor imunomodulatoare de nouă generaţie”.

„Sper că, în curând, ele vor fi folosite în mod eficient ca metode de terapie individuală”, a adăugat preşedintele Federaţiei Ruse, vorbind la un forum organizat la Moscova şi dedicat tehnologiilor viitorului.

Vladimir Putin nu a precizat tipurile de cancer vizate de vaccinurile propuse şi nici felul în care aceste seruri ar combate aceste afecţiuni grave.

Mai multe ţări şi companii lucrează deja la dezvoltarea unor vaccinuri împotriva cancerului. Anul trecut, Guvernul britanic a semnat un acord cu compania BioNTech, cu sediul în Germania, pentru a lansa studii clinice care să ofere „tratamente personalizate împotriva cancerului”, cu scopul de a ajunge la 10.000 de pacienţi până în 2030.

Companiile farmaceutice Moderna şi Merck & Co dezvoltă un vaccin experimental împotriva cancerului care, conform unui studiu aflat la jumătatea stadiului său de implementare, a arătat că reduce la jumătate riscurile de recidivă şi de deces din cauza melanomului – cel mai mortal cancer de piele – după trei ani de tratament.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), în prezent există şase vaccinuri autorizate împotriva papilomavirusului uman (HPV), care provoacă numeroase tipuri de cancer, inclusiv cancerul de col uterin, precum şi vaccinuri împotriva hepatitei B (VHB), care poate duce la cancer hepatic.

În timpul pandemiei de coronavirus, Rusia a dezvoltat un vaccin propriu împotriva COVID-19, Sputnik V, pe care l-a vândut totodată în mai multe ţări, deşi pe plan intern s-a lovit de reticenţa populaţiei de a se vaccina.

Putin însuşi a declarat în mod public că s-a vaccinat cu Sputnik V, încercând astfel să dea asigurări populaţiei ruse în legătură cu eficacitatea şi siguranţa acestui vaccin.

Te-ar mai putea interesa și
Amendă uriașă primită de ProTV de la Consiliul Concurenței – zf.ro
Amendă uriașă primită de ProTV de la Consiliul Concurenței – zf.ro
Consiliul Concurenţei a amendat Pro TV, principalul grup TV comercial din România, cu patru milioane de euro pentru nerespectarea angajamentelor asumate în 2021 privind preţurile pe care......
Alexandru Petrescu (ASF): În numai şapte ani, numărul conturilor active ale clienţilor de SSIF-uri a crescut de 9,4 ori
Alexandru Petrescu (ASF): În numai şapte ani, numărul conturilor active ale clienţilor de SSIF-uri a crescut de 9,4 ori
Numărul conturilor active ale clienţilor societăţilor de servicii de investiţii financiare a crescut de la 15.726, în ...
Cursa pentru AI față în față cu realitatea: rezultatele financiare ale celor „7 Magnifici”
Cursa pentru AI față în față cu realitatea: rezultatele financiare ale celor „7 Magnifici”
Wall Street intră în cea mai critică săptămână a sezonului de raportare a rezultatelor financiare din al doilea trimestru. ...
Parteneriatul dintre Complexul Energetic Oltenia și Tinmar Energy intră într-o nouă etapă
Parteneriatul dintre Complexul Energetic Oltenia și Tinmar Energy intră într-o nouă etapă
Tinmar Energy si Complexul Energetic Oltenia (CE Oltenia) anunță finalizarea procedurilor de licitație pentru cele patru ...