PwC: Reducerea TVA la pâine va scădea evaziunea fiscală şi ar trebui extinsă şi la alte alimente

Economica.net
30 07. 2013
pwc_68482900_05898300

„Introducerea de la 1 septembrie a cotei reduse de TVA este o măsură pe care mediul de afaceri a cerut-o de mai multă vreme. De altfel, România era unul dintre puţinele state europene care nu aplica cote diferenţiate de TVA pentru alimentele de bază. Dincolo de beneficiile sociale ale acestei măsuri, este de aşteptat ca aceasta să ducă şi la o stimulare a consumului, iar, dacă va fi corelată cu o activitate susţinută de control, vom putea asista în timp la reducerea evaziunii fiscale din acest sector”, a declarat Daniel Anghel, Partener, Consultanţă Fiscală, PwC România.

El a arătat că reducerea TVA ar trebui extinsă şi la alte alimente de bază prcum carnea, laptele, zahărul sau uleiul

„În plus, aşa cum s-a demonstrat, introducerea taxării inverse la cereale a reprezentat o măsură care a diminuat evaziunea fiscală din acest sector, dar în acelaşi timp nevoie în continuare de măsuri fiscale curajoase pentru a combate concurenţa fiscală neloială şi a creşte gradul de colectare a veniturilor la buget. În acest context, introducerea taxării inverse şi la livrările de energie către companii şi pentru tranzacţiile cu certificate verzi, măsură permisă de Bruxelles, se adaugă în mod firesc măsurilor anti-evaziune iniţiate de autorităţile fiscale”, a precizat Anghel.

Potrivit PwC România, aceste iniţiative trebuie completate şi cu alte măsuri, precum implementarea taxării inverse şi pentru alte domenii ce reprezintă un risc fiscal ridicat, reforma ANAF şi focalizarea inspecţiilor fiscale pe zonele cu risc sporit de evaziune fiscală.

Ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, a anunţat luni că impactul negativ al reducerii TVA la pâine la 9%, de la 1 septembrie, va fi compensat prin creşterea accizelor la alcool şi introducerea de accize la bunuri de lux.

De asemenea, Guvernul a decis că livrările de energie către comercianţi şi tranzacţiile cu certificate verzi vor fi incluse în sistemul de taxare inversă, unde taxa pe valoarea adăugată este aplicată la finalul lanţului comercial, pentru combaterea evaziunii fiscale şi eliminarea problemelor de lichidităţi ale operatorilor.