Qatar-ul, prima ţară arabă care beneficiază de scutire de vize pentru Statele Unite

Statele Unite au anunţat marţi că vor ridica obligativitatea vizelor pentru cetăţenii din Qatar, făcând din acest partener apropiat din regiunea Golfului prima ţară arabă care a depăşit acest obstacol, relatează AFP.
AGERPRES - mie, 25 sept. 2024, 08:42
Qatar-ul, prima ţară arabă care beneficiază de scutire de vize pentru Statele Unite

Ţara bogată în zăcăminte de gaze a îndeplinit „criterii stricte în materie de securitate” pentru a deveni al 42-lea membru al programului de scutire de vize, a anunţat Departamentul pentru Securitate Internă într-un comunicat. Croaţia a fost adăugată în 2021, iar Israelul anul trecut. Programul cere măsuri similare pentru cetăţenii americani care se deplasează în aceste ţări.

Acordul va „aprofunda parteneriatul nostru strategic şi va ameliora fluxul de persoane şi comerţ dintre cele două ţări”, a adăugat secretarul de stat Antony Blinken, potrivit comunicatului.

Qatarul, care găzduieşte o importantă bază aeriană americană, a avut un rol principal în eforturile eşuate de până acum de a media o încetare a focului în Gaza. Emiratul a ajutat anterior Statele Unite să evacueze pe calea aerului mii de afgani după ce talibanii au preluat din nou controlul în ţara lor în 2021.

Autorităţile americane au declarat că sunt deschise la ideea ca şi alte ţări arabe să poată participa la programul de scutire de vize.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la Bucureşti a pierdut în această săptămână peste 8,44 miliarde de lei la capitalizare
Bursa de la Bucureşti a pierdut în această săptămână peste 8,44 miliarde de lei la capitalizare
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 8,44 miliarde de lei la capitalizare (-1,16%), în timp ce valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a scăzut cu peste 98,37......
ANPC a început controalele în stațiile de carburanți
ANPC a început controalele în stațiile de carburanți
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a început controalele în stațiile de carburanți din țară, ...
Ce a decis IKEA cu privire la magazinul pe care urmează să îl deschidă la Iași
Ce a decis IKEA cu privire la magazinul pe care urmează să îl deschidă la Iași
Retailerul suedez IKEA anunță că nu a ajuns la nicio decizie cu privire la magazinul din Iași pentru care are deja autorizație ...
Rusia pregătește atacuri masive. Vizează instalațiile din sectorul energetic
Rusia pregătește atacuri masive. Vizează instalațiile din sectorul energetic
Rusia a anunţat duminică faptul că pregăteşte "atacuri masive" împotriva "instalaţiilor din sectorul energetic" din ...