Qatarul neagă că ar fi oferit 12 miliarde de dolari Iranului pentru a încheia un acord cu SUA

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe qatarez Majed Al-Ansari a negat marţi că ţara sa ar fi oferit 12 miliarde de dolari Iranului pentru a încheia un acord cu SUA, denunţând în acelaşi timp încercările de a "sabota" acest posibil acord şi eforturile diplomatice în curs de desfăşurare, relatează EFE.
AGERPRES - mar, 26 mai 2026, 13:20
Qatarul neagă că ar fi oferit 12 miliarde de dolari Iranului pentru a încheia un acord cu SUA

„Informaţiile care sugerează că Qatarul ar fi ‘oferit’ 12 miliarde de dolari Iranului pentru a asigura un acord nu sunt pur şi simplu adevărate, fiind răspândite de către părţi care încearcă să saboteze acordul şi să submineze eforturile diplomatice în curs de desfăşurare în vederea dezascaladării şi a stabilităţii regionale”, a transmis Al-Ansari într-o postare pe platforma X.

Qatarul joacă un rol diplomatic şi îşi coordonează acţiunile cu partenerii săi regionali, un rol „bine stabilit şi documentat public”, a menţionat el, dezminţind informaţiile apărute în presă, potrivit cărora Doha ar încerca să rezolve războiul început de SUA şi Israel împotriva Iranului prin alte mijloace.

„Astfel de naraţiuni nu sunt decât încercări disperate de a păta reputaţia Qatarului ca facilitator de încredere al păcii internaţionale”, a insistat acelaşi purtător de cuvânt.

Presa israeliană şi alte surse apropiate unor ţări precum Arabia Saudită au relatat în ultimele ore că negociatorii iranieni ar cere deblocarea imediată a 12 miliarde de dolari reprezentând active îngheţate în Qatar, ca o condiţie prealabilă pentru avansarea discuţiilor cu Washingtonul.

Surse anonime consultate de aceste instituţii media susţin că Teheranul cere ca toate activele sale îngheţate în diferite părţi ale lumii să fie dezgheţate în totalitate, pe fondul unor dezacorduri cu SUA privind unele clauze ale unui posibil acord.

Aceste informaţii au fost publicate la o zi după ce negociatorul-şef iranian, Mohammad Bagher Qalibaf, şi ministrul iranian de externe, Abbas Araqchi, au călătorit în Qatar pentru a discuta despre acordul de pace cu SUA, potrivit presei de stat din Republica islamică.

Guvernatorul Băncii Centrale a Iranului, Abdolnaser Hemmati, s-a deplasat şi el în Qatar, unde se află o parte din fondurile iraniene îngheţate de SUA, pe care Teheranul le revendică în cadrul negocierilor cu Washingtonul.

Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a declarat marţi că Strâmtoarea Ormuz trebuie să rămână deschisă „într-o formă sau alta” şi că negocierile cu Iranul continuă, deşi soluţionarea divergenţelor din proiectul iniţial ar putea lua încă „câteva zile”.

„Va dura câteva zile până se va ajunge la un acord, chiar şi în cazul dezacordurilor legate de un cuvânt sau o frază. Aşa că va trebui să lucrăm la asta. Dar fie va fi un acord bun, fie nu va fi niciunul”, a declarat Rubio jurnaliştilor în oraşul indian Jaipur.

Secretarul de stat al SUA a declarat că marţi vor avea loc discuţii în Qatar, în urma apelului telefonic al preşedintelui Donald Trump din weekend cu mai mulţi lideri regionali, ceea ce, potrivit lui Rubio, a permis stabilirea unei alinieri solide în jurul documentului preliminar.

Te-ar mai putea interesa și
După IBM, un nou nume din industria calculului cuantic vine la Iași. Classiq care dezvoltă software dedicat își deschide sediul regional în România
După IBM, un nou nume din industria calculului cuantic vine la Iași. Classiq care dezvoltă software dedicat își deschide ...
Iașiul își consolidează poziția pe harta europeană a tehnologiilor avansate, după ce compania israeliană Classiq, specializată în dezvoltarea de software pentru calcul cuantic, a anunțat......
Dedeman schimbă totul în Grecia. Magazinele Praktiker trec sub nume românesc
Dedeman schimbă totul în Grecia. Magazinele Praktiker trec sub nume românesc
Dedeman începe procesul de rebranding pentru magazinele Praktiker Hellas. După 35 de ani de prezență pe piața elenă, ...
Zelenski anunţă că Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor din Rusia
Zelenski anunţă că Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor din Rusia
Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor ruseşti, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru ziarul ...
Un gigant chinez iese de pe piața imobiliară din România: Fondul suveran CIC vinde depozitele Logicor de 260 de milioane de euro
Un gigant chinez iese de pe piața imobiliară din România: Fondul suveran CIC vinde depozitele Logicor de 260 de milioane ...
Încă un portofoliu de spații logistice este scos la vânzare. China Investment Corporation (CIC), al treilea cel mai mare ...