Republica Moldova: Filat anunţă că va negocia cu Mihai Ghimpu formarea unei noi majorităţi parlamentare

Economica.net
12 06. 2015
4_34067500

Liderul PLDM, care face parte din coaliţia minoritară la putere la Chişinău, a anunţat că a discutat deja despre acest subiect cu preşedintele Nicolae Timofti şi cu Marian Lupu, liderul Partidului Democrat (PD), cel de-al doilea partid din coaliţia minoritară PLDM-PD.

Gaburici (38 de ani) şi-a anunţat vineri demisia, după mai puţin de patru luni de la instalarea în fruntea guvernului, motivând că nu doreşte să existe vreo suspiciune că ancheta în privinţa diplomei sale ‘nu s-a desfăşurat corect şi transparent’.

Potrivit lui Filat, în situaţia în care se află Republica Moldova, formarea unei coaliţii majoritare este indispensabilă, iar desemnarea cât mai urgentă a unui prim-ministru trebuie să fie principala prioritate.

‘Este de datoria noastră să identificăm soluţii pentru situaţia deloc uşoară şi să identificăm o soluţie pentru desemnarea unui nou prim-ministru’, a declarat liderul PLDM, citat de Unimedia.

‘Demisia premierului Republicii Moldova, Chiril Gaburici, trebuie să grăbească resetarea coaliţiei şi formarea unei noi majorităţi pentru susţinerea guvernului, o majoritate mai puternică şi mai eficientă, în beneficiul cetăţenilor’, se arată într-un comunicat de presă al Partidului Democrat din Moldova (PDM).

‘Noi avem nevoie de o guvernare pentru oameni. Cât despre demisie… Nu noi l-am pus, nu noi l-am botezat, cine a facut-o să-şi asume. Omul a făcut un pas aşa încât să iasă mai curat. Poate fi şi a doua variantă, el a înţeles în ce mizerie a intrat’, a declarat preşedintele Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu, la aflarea veştii privind demisia premierului.

Joi, el infirmase zvonurile că în curând liberalii vor forma o coaliţie cu liberal democraţii şi democraţii, după alegerile locale din 14 iunie, după cum a relatat Infotag. Mihai Ghimpu a subliniat că ‘liberalii nu vor face alianţă cu partidele care au compromis cursul european al Moldovei’, adăugând că PL a dorit să formeze o alianţă proeuropeană după alegerile parlamentare din 30 noiembrie, continuând cursul spre integrarea europeană, pentru care Chişinăul a optat în 2009.

Nu este clar deocamdată dacă liberalii vor da curs invitaţiei liderului PLDM de a negocia o nouă coaliţie de guvernare.

Nominalizat de PLDM, Gaburici a fost instalat în luna februarie cu sprijinul facţiunii comuniste. Coaliţia minoritară formată din PLDM-PD a recurs la comunişti după eşecul convorbirilor cu Partidul Liberal, după mai multe negocieri fără niciun rezultat şi încheiate cu acuzaţii reciproce. Demisia prim-ministrului şi revenirea la negocieri cu liberalii au loc cu două zile înainte de alegerile locale de la 14 iunie, din care se aşteaptă, potrivit sondajelor, că PLDM şi PD vor ieşi slăbite, iar PL îşi va consolida poziţia, comentează postul de radio Europa Liberă.