RA-APPS estimează pentru 2013 venituri totale de 449,1 milioane lei

RA-APPS estimează pe acest an venituri totale de 449,1 milioane lei, dar încasările din vânzarea de imobile nu ar urma să depăşească 193,5 milioane lei, sub prognoza de anul trecut, în condiţiile în care numeroasele licitaţii organizate în ultimul an în pofida recomandărilor au eşuat fără ofertanţi.
Economica.net - vin, 17 mai 2013, 06:25
RA-APPS estimează pentru 2013 venituri totale de 449,1 milioane lei

Miercuri, Guvernul a anunţat că a aprobat pentru Regia Patrimoniului şi Protocolului de Stat (RA-APPS) venituri estimate de 449,1 milioane lei, dar bugetul publicat joi seara în Monitorul Oficial relevă că încasările din vânzarea de imobile sunt proiectate la doar 193,5 milioane lei.

Estimarea este sub prognoza regiei pentru anul trecut, de 296,2 milioane lei, dar nici aceasta nu a putut fi în final atinsă deşi, pe fondul licitaţiilor eşuate, ţinta fusese deja drastic redusă comparativ cu proiecţia iniţială.

Anul trecut, Guvernul a revizuit în scădere drastică estimarea de venituri obţinute din vânzarea imobilelor aflate în administrarea RA-APPS, de la 706 milioane lei, prevăzută în bugetul de stat, la doar 296,2 milioane lei, pe fondul licitaţiilor eşuate în lipsă de oferte.

Un document oficial prezentat însă de MEDIAFAX în primăvara acestui an a indicat că şi această nouă ţintă a fost ratată la mare distanţă şi că vânzarea nu a decurs conform aşteptărilor, RA-APPS reuşind să vândă doar 16 imobile dintr-un total de 103 active scoase la vânzare. În aceste condiţii, veniturile încasate s-au ridicat la doar 39,3 milioane lei, din care 7,98 milioane lei au fost cheltuieli aferente, inclusiv valoarea rămasă neamortizată.

Licitaţiile de vânzare a imobilelor RA-APPS, eşuate de fiecare dată, sunt iniţiate deşi consultanţi imobiliari au atenţionat în repetate rânduri că vânzarea activelor în condiţiile actua­le ale pieţei nu este cea mai bună soluţie şi că înfiinţarea unui fond imobiliar listat la bursă pentru administrarea activelor sau transferul acestor servicii către fir­me private sunt alternative la vânzarea in­di­viduală a proprietăţilor, care ar asigura o trans­parenţă sporită şi un câştig mai bun pen­tru stat.

Regia Protocolului de Stat, la care lucrează peste 2.170 de angajaţi cu un câştig mediu lunar mai mare de 1.900 lei, deţine aproximativ 650 locuinţe de protocol şi de serviciu, peste 75 de vile şi mai mult de 250 hectare teren, moştenite de la fosta gospodărie de stat a PCR şi ocupate de actuali sau foşti demnitari, ori chiar de rudele acestora.

Acestora li se adaugă zeci de spaţii comerciale, ferme şi unităţi turistice, dintre care hotelul Triumf din Bucureşti, hotelul Mara din Sinaia, Clubul Floreasca, complexul Scroviştea, complexul Palat Snagov sunt printre cele mai valoroase.

Surse oficiale au declarat că întregul patrimoniu RA-APPS este evaluat la 500 milioane euro-un miliard euro

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Metroul de Otopeni: Lucrările au ajuns în aprilie pe secțiunea 1 Mai – Tokyo la 66%, iar pe secțiunea Tokyo – Aeroport Henri Coandă la 32%
VIDEO Metroul de Otopeni: Lucrările au ajuns în aprilie pe secțiunea 1 Mai – Tokyo la 66%, iar pe secțiunea Tokyo ...
Lucrările avansează într-un ritm susținut pe Magistrala 6 de metrou, atât la tuneluri, cât și la structura stațiilor, anunță marți Metrorex care prezintă cele mai importante actualizări......
Hubert Thuma, un greu din PNL și liderul liberalilor ilfoveni, spune că PNL nu pleacă nicăieri și că trebuie să continue să-și asume guvernarea
Hubert Thuma, un greu din PNL și liderul liberalilor ilfoveni, spune că PNL nu pleacă nicăieri și că trebuie să continue ...
Liderul liberalilor din Ilfov, Hubert Thuma, afirmă că PNL nu pleacă nicăieri, şi-a asumat guvernarea într-un moment ...
Just2Trade pentru investitorii români: merită sau nu în 2026?
Just2Trade pentru investitorii români: merită sau nu în 2026?
În România, investițiile nu mai sunt demult o nișă pentru câțiva pasionați de piețe. La final de 2025, numărul ...
Turbulențe pe piețele mondiale după o nouă escaladare a conflictului cu Iranul
Turbulențe pe piețele mondiale după o nouă escaladare a conflictului cu Iranul
După o perioadă de acalmie, o nouă escaladare a conflictului cu Iranul la începutul acestei săptămâni a dus la o creștere ...