RAAN: Prejudiciu de aproximativ zece milioane de euro descoperit de inspectorii fiscali

Economica.net
26 11. 2014
raan_drobeta_turnu_severin_64663300

Potrivit sursei citate, ‘documentele contabile care probează jaful produs au fost înaintate instituţiilor statului specializate în anchetarea infracţiunilor de furt calificat, deturnare de fonduri şi fals pentru a efectua cercetările ce se impun şi trimiterea vinovaţilor în instanţă’, Agerpres.

‘Noi am finalizat verificările şi ne-am declinat competenţa către autorităţile statului. Acestea vor stabili cum se va recupera la bugetul de stat suma de bani cu care a fost prejudiciat RAAN’, a afirmat Durac.

La rândul său, prefectul judeţului Mehedinţi, Nicolae Drăghiea, a precizat că, în luna septembrie 2014, Corpul de Control al ministrului delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a identificat la RAAN un prejudiciu estimat la şapte milioane de euro, ‘fiind rezultatul unor tranzacţii frauduloase cu cărbune din perioada 2009-2013 şi compensarea anumitor cantităţi cu energie electrică produsă la Sucursala Romag-Termo a RAAN’.

‘Conform concluziilor din raportul Corpului de Control, rata de schimb de 1 MWh pentru 1,5 tone de lignit nu s-a bazat pe niciun studiu tehnic. Aceasta a fost calculată după ureche, după cum au apreciat firmele care livrau cărbune că este mai avantajos pentru ei. De asemenea, s-a stabilit că în perioada 2011-2012 Termocentrala Romag-Termo a primit 1.144.055 de tone cărbune, însă a facturat şi recepţionat o cantitate de 1.428.021 de tone, cu 283.966 de tone mai mult, favorizând astfel furnizorii şi devalizând bugetul RAAN’, a spus Drăghiea.

În opinia preşedintelui Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, ‘din cauza prejudiciilor generate de ingineriile promovate de clanurile politice locale RAAN a ajuns în insolvenţă’, un număr de aproape 200 de firme ‘având de recuperat de la RAAN datorii de aproximativ 860 milioane de lei’.

Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a transmis, pe 8 septembrie Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) raportul Corpului de Control al ministrului cu privire la activitatea Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN) şi contractele privind procesarea de cărbune energetic în perioada 2009 – 2013, potrivit unui comunicat al Departamentului pentru Energie.

Prejudiciul înregistrat de RAAN în urma denunţării acestor contracte depăşeşte şapte milioane de euro, conform concluziilor raportului Corpului de Control.

‘Ceea ce s-a întâmplat la RAAN, de-a lungul timpului, depăşeşte orice imaginaţie. Am speranţa ca DNA să înceapă o analiză a datelor pe care le-am transmis astăzi. Creşterea performanţei companiilor de stat şi stoparea furturilor din aceste companii rămâne o prioritate pentru mine în lunile care urmează’, a declarat ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.

RAAN se află în insolvenţă din septembrie 2013.