Rabla 2026 – Dosare de finanţare de aproape 19,9 milioane de lei, aprobate în cadrul programului, pentru persoane fizice (AFM)

24 09. 2026
masina chei 68798790

„Implementarea programelor derulate de Administraţia Fondului pentru Mediu vizează susţinerea investiţiilor în economia verde, cu efecte directe atât asupra protecţiei mediului, cât şi asupra calităţii vieţii. Prin finanţările acordate urmărim reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, eficientizarea şi optimizarea consumului de energie, modernizarea infrastructurii publice şi crearea unui climat de siguranţă şi confort pentru populaţie. Fie că vorbim despre înnoirea parcului auto naţional, modernizarea sistemelor de iluminat public sau dezvoltarea infrastructurii de apă şi canalizare, fiecare proiect aprobat contribuie la construirea unor comunităţi moderne, eficiente şi sustenabile”, a declarat, în comunicat, preşedintele AFM, Florin Bănică.

Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, în urma şedinţei Comitetului de Avizare, 1.731 de ecotichete, în valoare de 19,863 milioane de lei, pentru persoanele fizice înscrise în cadrul Programului „Rabla Auto” 2026.

De asemenea, în Programul Iluminat Public – sesiunea decembrie 2024, după soluţionarea contestaţiilor, au fost aprobate 11 dosare de finanţare, în cuantum total de 19,142 milioane de lei, iar pentru Programul ce vizează sisteme de alimentare cu apă, canalizare şi epurare a apelor uzate (sesiunea 5 aprilie – 6 mai 2024), au fost avizate două dosare, ce însumează 31,997 milioane de lei.

Listele dosarelor aprobate în cadrul acestor programe sunt publicate pe site-ul AFM, la secţiunile aferente programelor „Rabla Auto 2026”, „Iluminat Public” şi „Alimentare cu apă şi canalizare”.