UPDATE – Rabla pentru Electrocasnice. Care sunt noutăţile din acest an şi ce trebuie să faci pentru a obţine un voucher

14 12. 2020
electrocasnice_6748957_92186900

RABLA ELECTROCASNICE 2020 – 

Modificare dată începere program Rabla pentru Electrocasnice – UPDATE 15 DECEMBRIE 2020, ORA 12.

Din cauza contextului general de instabilitate a securității cibernetice, a unor suspiciuni privind siguranța informatică a aplicației și a încercărilor anterioare de fraudare a procesului de înscriere prin clonarea unor informații specifice programului Rabla pentru Electrocasnice, Administraţia Fondului pentru Mediu anunță amânarea deschiderii sesiunii de înscriere a persoanelor fizice în vederea implementării unor măsuri de siguranță suplimentare pentru Programul național de înlocuire a echipamentelor electrice și electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic, până la o dată ce va fi comunicată ulterior.
Ne cerem scuze pentru disfuncționalitățile apărute și vă asigurăm că AFM va depune diligențele necesare pentru defășurarea în bune condiții a programului.


Cum funcţionează

Majoritatea retailerilor se înghesuie să reducă în această perioadă preţurile electrocasnicelor pentru care clienţii pot aduce “la schimb” produse uzate.

Persoanele fizice interesate să se înscrie în programul Rabla pentru Electrocasnice trebuie să intre în aplicaţia informatică disponibilă pe site-ul AFM şi la secţiunea https://electrocasnice.afm.ro/. Pe această platformă, clienţii vor primi un număr de înregistrare cu care se vor prezenta la vânzătorii acreditaţi în program.

Electrocasnicele vechi din casă pot fi predate la magazin, iar în schimbul acestora va puteţi cumpăra televizoare sau maşini de spalat, aragazuri şi frigidere. 

După publicarea, în maximum 15 zile, pe site-ul AFM, a listei persoanelor fizice aprobate, solicitanţii se vor prezenta la unul dintre comercianţii validaţi, de unde vor achiziţiona echipamentul dorit, menţionează Ministerului Mediului.

Ce aparate puteţi achiziţiona

În cadrul programului, persoanele fizice beneficiază de vouchere pentru achiziţionarea de echipamente electrice şi electronice de uz casnic, cu eficienţă energetică clasa A++ şi A+++, astfel:

  • 300 de lei pentru maşini de spălat rufe cu eficienţă energetică cel puţin A++;
  • 400 de lei pentru maşini de spălat vase cu eficienţă energetică cel puţin A++;
  • 400 de lei pentru aparate de aer condiţionat, inclusiv aparate de aer condiţionat portabile, cu eficienţă energetică la răcire cel puţin A++;
  • 400 de lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare cu eficienţă energetică cel puţin A++;
  • 400 de lei pentru televizoare cu eficienţă energetică cel puţin A;
  • 400 de lei pentru uscătoare de rufe cu eficienţă energetică cel puţin A++;
  • 200 de lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an.
  • 500 de lei pentru laptopuri
  • 300 de lei pentru tablete

Facturi mai mici la electricitate, unul dintre efectele Programului

Două sunt scopurile pentru acest program aflat la a treia ediţie: pe de o parte, pentru ca românii să recicleze, o condiţie obligatorie din partea UE. Iar, pe de altă parte, magazinele înregistrează, în cadrul acestor campanii, vânzări mai mari, mai ales în vreme de criză, cu un consum redus de produse electrice, electrocasnice şi electronice din partea cumpărătorilor.

Însă, pentru cetăţeni, unul dintre cele mai importante beneficii ale programului este consumul redus de energie electrică ale aparatelor care va scădea costul facturilor la electricitate.

Spre exemplu, un frigider din clasa A+ realizează o economie de energie de până la 25% faţă de aparatele din clasa imediat următoare, clasa A, şi până la 40% faţă de clasa B.

Optimizarea consumului de electricitate este o metoda eficientă de a face economii substanţiale la facturi, iar un pas către reducerea cheltuielilor pentru utilităţi este renunţarea la vechile electrocasnice.

În acest an, programul are un buget de 40 milioane de lei.