RABLA ELECTROCASNICE – Începe etapa pentru laptopuri, televizoare şi tablete. Cum iei voucherele

RABLA ELECTROCASNICE - Începe înscrierea în program pentru televizoare, laptopuri şi tablete, vineri, de la ora 10.
Ion Dobreanu - vin, 03 dec. 2021, 08:46
RABLA ELECTROCASNICE - Începe etapa pentru laptopuri, televizoare şi tablete. Cum iei voucherele

RABLA ELECTROCASNICE – Vineri, 3 decembrie, la ora 10.00, începe a doua etapă de selectare a voucherelor din aplicaţia informatică dedicată Programului Rabla pentru Electrocasnice. Persoanele fizice vor putea genera vouchere pentru televizoare, laptopuri şi tablete.

Valoarea Voucherelor

  • 400 de lei pentru televizoare având cel puţin noua clasă energetică E;
  • 500 de lei pentru laptopuri;
  • 300 de lei pentru tablete.

Potrivit Ghidului de Finanțare, etapele celei de a doua sesiune a Programului Rabla pentru Electrocasnice sunt;

– publicarea pe pagina de internet a Autorităţii a informaţiilor necesare demarării programului;
– validarea, încheierea contractelor de decontare cu comercianţii şi publicarea listei acestora;
– înscrierea solicitanţilor şi aprobarea finanţării;
– decontarea sumelor solicitate de către comercianţii validaţi.

Etapele sunt astfel aceleași ca și în anterioara sesiune.

Cum te înscrii în Program

Ca și în prima sesiune, cei interesați să achiziționeze un produs electrocasnic nou dând la schimb unul vechi, trebuie mai întâi să își genereze un cont în aplicația găzduită de site-ul AFM. Trebuie să facă acest lucru inclusiv persoanele care au un cont deschis din prima sesiune a programului.

Contul de utilizator se realizează prin completarea unor câmpuri prin care se solicită datele de identificare (nume, prenume, localitate, judeţ şi CNP), conform actului de identitate, data expirării CI, adresa de e-mail, număr de telefon valid. Solicitantul va primi un sms de confirmare pentru validarea contului.

Înscrierea persoanei fizice în aplicaţia informatică se poate realiza într-un interval de 7 zile de la data stabilită prin dispoziţie a preşedintelui Autorităţii, numai după publicarea listei cuprinzând comercianţii validaţi şi anterior lansării primei etape de generare a voucherelor.

Ulterior creării contului de utilizator, persoanele fizice trebuie să selecteze, prin completarea în aplicaţia informatică, a tipului de produs care se achiziţionează, precum şi a declaraţiei pe propria răspundere prin care se obligă să predea un produs electrocasnic uzat, în momentul achiziţionării. În contul de utilizator este disponibilă opţiunea de încărcare a documentelor, respectiv CI/BI şi declaraţia pe propria răspundere. Declaraţia pe propria răspundere şi copia BI/CI al/a solicitantului pot fi încărcate şi de către comerciantul validat, până la momentul utilizării voucherului inclusiv.

Echipamentele incluse în program vor fi disponibile etapizat. Fiecare etapă cuprinde trei categorii de echipamente şi va avea un buget stabilit prin dispoziţie a preşedintelui Autorităţii. În cazul în care bugetul alocat etapei de înscriere nu este consumat, acesta se reportează şi devine disponibil la organizarea unei noi sesiuni de înscriere.

Pentru a beneficia de aceste vouchere, consumatorul se obligă să predea, în momentul achiziţionării unui produs nou, un produs uzat echivalent, din aceeaşi categorie, respectiv: categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/ congelatoare, categoria aparate de aer condiţionat/aparate de aer condiţionat portabile, categoria maşini de spălat vase, categoria maşini de spălat rufe, categoria uscătoare de rufe, categoria aspiratoare şi categoria televizoare.

De asemenea, în schimbul achiziţionării unui laptop sau a unei tablete, se va preda fie un echipament de tip calculator personal, compus din unitate centrală şi monitor, fie un alt echipament descris anterior.

Voucherele se pot genera până în 9 decembrie, ra 23:59 sau până la epuizarea bugetului alocat acestei etape, adică 14 milioane de lei.

În urmă cu o săptămână, bugetul de 14 milioane de lei alocat primei etape a fost epuizat în cinci minute, după emiterea a 35.000 de vouchere, în valoare de 400 de lei fiecare.

Etapa a treia va începe în 10 decembrie, cu vouchere aferente categoriei din care fac parte aparatele de aer condiţionat, uscătoarele de rufe şi aspiratoarele.

 

Te-ar mai putea interesa și
Unul dintre fondatorii Simtel Team devine CEO al companiei, care se va numi SMTL Group SA. Schimbări în structura grupului
Unul dintre fondatorii Simtel Team devine CEO al companiei, care se va numi SMTL Group SA. Schimbări în structura grupului
Grupul de firme Simtel își schimbă conducerea și structura, iar unul dintre fondatori, Iulian Nedea, devine CEO al Simtel Team, care va fi redenumită și va deveni societatea-holding a grupului....
Dacia schimbă Spring din temelii: platformă nouă, 80 CP, producție în Slovenia și portbagaj de 337 litri
Dacia schimbă Spring din temelii: platformă nouă, 80 CP, producție în Slovenia și portbagaj de 337 litri
Dacia lansează cea de-a de-a doua generații Spring, modelul electric care a devenit în ultimii ani unul dintre principalele ...
Premii Champions League 2026–2027: câți bani primește un club pentru participare
Premii Champions League 2026–2027: câți bani primește un club pentru participare
Champions League nu este doar competiția celor mai puternice cluburi europene, ci și o sursă importantă de venituri pentru ...
ANUNȚ PRIVIND SELECȚIA UNUI MEMBRU AL DIRECTORATULUI COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA S.A. (P)
ANUNȚ PRIVIND SELECȚIA UNUI MEMBRU AL DIRECTORATULUI COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA S.A. (P)
Complexul Energetic Oltenia S.A. anunță derularea procedurii de selecție pentru ocuparea unui post vacantat de membru ...