Racheta europeană Vega a fost lansată cu succes

Racheta europeană Vega a plasat cu succes pe orbită, în noaptea de luni spre marţi, doi sateliţi de observare a Terrei, satelitul european Proba-V şi cel vietnamez VNREDSat-1, dar şi un microsatelit universitar, a anunţat compania Arianespace, citată de AFP.
Economica.net - mar, 07 mai 2013, 15:35
Racheta europeană Vega a fost lansată cu succes

Pentru cel de-al doilea zbor spaţial al ei, racheta Vega a fost lansată luni, la ora locală 23.06 (marţi, 02.06 GMT), de la Centrul spaţial Kourou din Guyana franceză. Pe parcursul unei misiuni de două ore, acest lansator european a plasat pe orbită cei trei „pasageri” pe care i-a transportat în spaţiu.

Noul CEO al companiei Arianespace, Stéphane Israël, a asistat la lansare, alături de predecesorul său, Jean-Yves Le Gall, în prezent preşedintele CNES, agenţia spaţială franceză. Evenimentul a marcat o premieră pentru cei doi directori în noile funcţii pe care le ocupă.

Cu o greutate de doar 160 de kilograme, Proba-V are misiunea de a cartografia zonele acoperite cu vegetaţie şi variaţiile acestora la suprafaţa Globului, cu un ritm aproape zilnic. Acest satelit al Agenţiei Spaţiale Europene (ESA) este echipat cu o versiune redusă şi îmbunătăţită a instrumentului „Végétation” care
echipează sateliţii din gama „Spot”.

Proba-V are la bord şi alte instrumente care vor permite cercetarea spaţiului din jurul său, în căutarea particulelor de radiaţie solară, în special cu ajutorul unui cip electronic, creat iniţial pentru acceleratorul de particule administrat de CERN (Organizaţia europeană pentru cercetări nucleare).

Satelitul VNREDSat-1 a fost conceput de grupul Astrium pentru Academia de ştiinţă şi tehnologie din Vietnam. El se înscrie în programul guvernului vietnamez de creare a unei infrastructuri spaţiale care va permite ţărilor lumii să monitorizeze mai bine efectele încălzirii globale, să prevadă catastrofele naturale şi să ia măsurile potrivite, dar şi să optimizeze gestionarea resurselor.

Având o greutate de 130 de kilograme, acest satelit va înregistra imagini cu o rezoluţie între 2,5 metri şi 10 metri.

Un microsatelit universitar estonian, de doar 1,3 kilograme, a completat sarcina utilă a rachetei Vega. ESTCube-1 va testa, în spaţiu, un nor solar electric şi va contribui la programul de cercetări spaţiale al Estoniei.

Prevăzută iniţial pentru noaptea de vineri spre sâmbătă, lansarea rachetei Vega a fost amânată din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.

Putând să transporte o încărcătură de până la 1,5 tone pe orbita joasă (altitudine de 700 kilometri), Vega vrea să pătrundă pe piaţa lansărilor spaţiale de
sarcini utile mici, care vizează în special lansările de sateliţi de mici dimensiuni de observare a Terrei.

Acest mic lansator doreşte să asigure accesul european la spaţiu, în acest sector, dominat până în prezent de rachete strategice ruseşti reconvertite, de tipul Rockot şi Dniepr.

Vega completează astfel gama de lansatoare operate de la Centrul spaţial din Kourou, alături de lansatorul greu Ariane 5 ECA (încărcătură de până la 9,5 tone pe orbita de transfer geostaţionar) şi de celebrele capsule ruseşti Soyuz (încărcături de până la 3 tone), lansate de mai multe ori de la această bază spaţială din Guyana franceză

 

Te-ar mai putea interesa și
Olympus: Estimăm o creștere a volumelor vândute la un nivel de două cifre. Am reușit să absorbim intern impactul creșterii prețurilor la combustibil
Olympus: Estimăm o creștere a volumelor vândute la un nivel de două cifre. Am reușit să absorbim intern impactul creșterii ...
Fabrica de Lapte Brașov S.A., nou intrată în rândul miliardarilor de pe piața lactatelor, estimează o creștere a volumelor vândute cu peste 10% anul acesta. Compania va finaliza la finele......
Tsunami în taxarea muncii: Veştea vrea să scoată la lumină pe cei care fentează taxele prin PFA, drepturi de autor, microîntreprinderi
Tsunami în taxarea muncii: Veştea vrea să scoată la lumină pe cei care fentează taxele prin PFA, drepturi de autor, ...
Eliminarea "formelor mascate de angajare precum microîntreprinderi, persoane fizice autorizate sau contractele de drepturi ...
Ce planuri are One United Properties cu o clădire de peste 100 de ani de pe Șoseaua Colentina
Ce planuri are One United Properties cu o clădire de peste 100 de ani de pe Șoseaua Colentina
Dezvoltatorul One United Properties, care deține și magazinul Bucur Obor din București, are în plan consolidarea și ...
Factura finală de energie de acasă ar putea scădea cu până la 25% dacă distribuitorilor li se permite să investească în plus un miliard de ero pe an în rețele – Volker Raffel, E.On
Factura finală de energie de acasă ar putea scădea cu până la 25% dacă distribuitorilor li se permite să investească ...
Distribuitorii de energie cer din nou Autorității de Reglementare un mecanism de remunerare a investițiilor în rețele ...