Rachete ruseşti lovesc terminale cu cereale din Ucraina

În a patra noapte consecutivă de atacuri aeriene ruse asupra sudului Ucrainei, rachetele au lovit terminale cerealiere şi o companie agricolă din regiunea Odessa, a declarat vineri guvernatorul raionului respectiv, Oleh Kiper, citat de Reuters.
AGERPRES - vin, 21 iul. 2023, 11:58
Rachete ruseşti lovesc terminale cu cereale din Ucraina

Atacurile au fost însă mai puţin intense decât cele precedente, în care s-au folosit şi drone, iar ţintele au fost şi porturi ucrainene, după ce Rusia s-a retras din acordul mediat de ONU şi Turcia pentru exportul cerealelor din Ucraina pe Marea Neagră, scrie Agerpres.

Kiper a anunţat că la firma afectată sunt doi răniţi, însă nu a precizat unde este situată.

„Inamicul a distrus 100 de tone de mazăre şi 20 de tone de orz”, a scris el pe Telegram.

Guvernatorul a afirmat că Rusia a folosit rachete de croazieră Kalibr, trase de pe Marea Neagră, la altitudine joasă, astfel încât să evite sistemele de apărare antiaeriană. Două rachete au lovit silozuri de cereale, unde au provocat un incendiu, iar o altă rachetă a lovit firma agricolă în timpul intervenţiei pentru stingerea focului, avariind echipamente agricole şi de intervenţie.

În fotografii de la faţa locului se văd flăcările între clădiri metalice deformate, care par depozite, şi un vehicul de pompieri avariat.

Moscova susţine că atacurile constituie „represalii” şi acuză Ucraina de exploziile de luni de la podul peste Strâmtoarea Kerci care leagă teritoriul rus de peninsula ucraineană Crimeea, anexată de Rusia în 2014.

Bombardamentele ruseşti au continuat săptămâna aceasta şi în sudul şi estul Ucrainei. Guvernatorul raionului Zaporojie din sud, Iuri Malaşko, a relatat că au avut loc 80 de atacuri asupra unor localităţi în ultimele 24 de ore, iar patru oameni au fost ucişi. Procuratura generală ucraineană a afirmat că loviturile ruse au ucis un bărbat şi o femeie, căsătoriţi, cu vârste de peste 50 de ani, în oraşul Kostantinivka din raionul Doneţk din est.

Te-ar mai putea interesa și
Adevărata sustenabilitate nu se construiește pe hârtie. Ce arată cifrele dincolo de poza oficială
Adevărata sustenabilitate nu se construiește pe hârtie. Ce arată cifrele dincolo de poza oficială
Sustenabilitatea autentică, într-o piață ca a noastră, nu e un scor pe care ți-l dă cineva după ce ai completat un formular, arată analiza cifrelor reale, dincolo de povestea pe care o......
Care sunt cele mai avantajoase tipuri de licitații din România?
Care sunt cele mai avantajoase tipuri de licitații din România?
Când auzi cuvântul „licitație”, probabil te gândești la proceduri complicate, documente stufoase și multă birocrație, ...
În ciuda războiului, volumele de țiței din Kazahstan transportate spre Europa cresc iar țara asiatică are în plan creșterea masivă a capacității de rafinare, pentru a vinde și carburanți
În ciuda războiului, volumele de țiței din Kazahstan transportate spre Europa cresc iar țara asiatică are în plan ...
Kazahstanul, care a ajuns a dpua sursă de petrol a Europei, își crește transporturile de țiței, inclusiv către UE, ...
ANRE a dat amenzi de 11 milioane de lei în urma controalelor realizate în primele opt luni ale anului la companiile din domeniul energiei
ANRE a dat amenzi de 11 milioane de lei în urma controalelor realizate în primele opt luni ale anului la companiile din ...
Valoarea amenzilor aplicate pe parcursul primelor opt luni ale anului în urma acţiunilor de control şi monitorizare în ...