Rachetele Patriot – Ce este sistemul de apărare antiaeriană, cum funcţionează, cât costă şi cum va ajuta Ucraina – Reuters

Înaintea vizitei efectuate miercuri de preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, la Washington, administraţia Biden a declarat că va oferi Ucrainei ajutor militar în valoare de încă 1,85 miliarde de dolari, inclusiv sistemul de apărare antiaeriană Patriot, despre care liderul ucrainean a declarat că ţara sa are nevoie urgentă pentru a se apăra de atacurile ruseşti. Preşedintele rus Vladimir Putin a asigurat joi că armata rusă va găsi o cale de a contracara acest sistem.
AGERPRES - vin, 23 dec. 2022, 07:48
Rachetele Patriot - Ce este sistemul de apărare antiaeriană, cum funcţionează, cât costă şi cum va ajuta Ucraina - Reuters

Sistemul Patriot – Iată, pe scurt, în ce constă sistemul de apărare antiaeriană, în prezentarea Reuters, citată de Agerpres.

Ce este sistemul Patriot

Patriot, acronimul de la Phased Array Tracking Radar for Intercept on Target (radar de urmărire cu fascicule fazate pentru interceptarea ţintelor), este un sistem de apărare antirachetă sol-aer construit de Raytheon Technologies Corp. şi considerat unul dintre cele mai avansate sisteme de apărare aeriană din arsenalul american.

Sistemul a fost folosit pentru prima dată în luptă în timpul Războiului din Golf din 1991, cu baterii care au protejat Arabia Saudită, Kuweit şi Israel, iar mai târziu a fost folosit în timpul invaziei americane în Irak în 2003.

Este un sistem mobil care include, de obicei, un radar puternic, o staţie de control, un generator de energie, staţii de lansare şi alte vehicule de sprijin.

Sistemul are capacităţi diferite în funcţie de tipul de interceptor utilizat.

Interceptorul PAC-2 foloseşte un focos cu fragmentare prin explozie, în timp ce racheta PAC-3, mai nouă, foloseşte tehnologia „hit-to-kill” mai avansată.

Radarul sistemului are o rază de acţiune de peste 150 km, a declarat Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) în 2015.

Cât costă sistemul Patriot

O singură baterie Patriot recent produsă costă peste 1 miliard de dolari, cu 400 de milioane de dolari pentru sistem şi 690 de milioane de dolari pentru rachetele dintr-o baterie, potrivit think tank-ului Center for Strategic and International Studies.

Cât de mult este utilizat sistemul

Raytheon a construit peste 240 de sisteme Patriot, care sunt utilizate în prezent de 18 ţări, inclusiv de Statele Unite. Sistemul a fost foarte solicitat în Orientul Mijlociu din cauza ameninţării pe care o reprezintă Iranul pentru regiune.

Potrivit Raytheon, sistemul a interceptat mai mult de 150 de rachete balistice în luptă începând din 2015.

Cum ar putea ajuta Ucraina

Ucraina a declarat că are nevoie de mai multe sisteme de apărare aeriană pentru a se proteja împotriva atacurilor cu rachete şi drone din partea forţelor ruseşti.

Până în prezent, Statele Unite au furnizat Ucrainei o serie de sisteme naţionale avansate de rachete sol-aer (National Advanced Surface-to-Air Missile Systems – NASAMS).

În timp ce sistemul Patriot este conceput pentru a intercepta ameninţări precum avioane şi rachete balistice, acesta poate, de asemenea, să doboare dronele „kamikaze” pe care Rusia le-a trimis frecvent pentru a lovi infrastructura critică ucraineană. Dar ar fi o modalitate extrem de costisitoare de a distruge drone care costă doar mii de dolari.

Oficiali şi experţi au declarat că, deşi este posibil ca sistemul Patriot să salveze vieţi în faţa rachetelor ce ar fi lansate, probabil că nu va schimba traiectoria conflictului vechi de aproape 10 luni, deoarece este un sistem defensiv.

Când va ajunge în Ucraina

Vor trece câteva luni până când Ucraina va putea desfăşura Patriot pe câmpul de luptă.

Oficiali americani au declarat pentru Reuters că sistemele Patriot vor ajunge mai întâi în Germania, unde trupele ucrainene vor învăţa cum să le folosească.

Instruirea poate dura luni de zile, fiecare sistem necesitând zeci de soldaţi pentru a fi operat.

Ucraina va trebui apoi să decidă cum şi unde să amplaseze sistemul fără ca acesta să fie distrus de forţele ruseşti. Rusia a declarat că sistemul de apărare antirachetă Patriot ar fi o ţintă legitimă pentru loviturile ruseşti.

Te-ar mai putea interesa și
Anunțul lui Nicușor Dan. Președintele spune că România începe un proces profund de reconciliere naţională
Anunțul lui Nicușor Dan. Președintele spune că România începe un proces profund de reconciliere naţională
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, că România este la începutul unui proces profund de reconciliere naţională în cadrul societăţii şi de reconsolidare a echilibrului între puterile......
Un nou sistem informatic integrat la AFM în valoare de 145 mil. euro, anunţă Ministerul Mediului
Un nou sistem informatic integrat la AFM în valoare de 145 mil. euro, anunţă Ministerul Mediului
Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) va beneficia de o alocare în valoare de aproape 145 de milioane de lei pentru ...
Honor lansează seria de telefoane Magic8 pe piața din România
Honor lansează seria de telefoane Magic8 pe piața din România
HONOR anunță debutul seriei HONOR Magic8 pe piața din România, disponibilă la o selecție de parteneri începând de ...
Confortul casei începe de la intrare. Cum alegi ușa de exterior ideală cu idei de la TotulDespreUsi?
Confortul casei începe de la intrare. Cum alegi ușa de exterior ideală cu idei de la TotulDespreUsi?
O locuință modernă și completă are nevoie de bariere termice solide pentru a reduce costurile de întreținere și a ...