RADET şi RATB riscă subfinanţarea

Preşedintele de şedinţă al Consiliului General al Municipiului Bucureşti, Călin Murg, a criticat, duminică, faptul că proiectul bugetului Capitalei pe anul 2012 a fost prezentat CGMB cu o "foarte mare întârziere" şi că RATB şi RADET riscă subfinanţarea.
Economica.net - D, 25 mart. 2012, 11:33
RADET şi RATB riscă subfinanţarea

Potrivit acestuia, proiectul bugetului Capitalei pe anul în curs trebuia dezbătut, în Consiliu, în termen de 45 de zile de la aprobarea bugetului de stat, însă documentul amintit a fost postat pe site-ul Primăriei Generale a Capitalei în data de 7 martie.

Călin Murg susţine, de asemenea, că şi anexele proiectului bugetului Capitalei au fost postate pe site-ul instituţiei cu „o noapte înainte ca ele să fie dezbătute în Consiliu”.

„Este al patrulea an în care Sorin Oprescu vine cu bugetul cu o mare întârziere. (…) Acesta nu a oferit nici o explicaţie pentru această întârziere. Bugetul a fost pus pe site-ul Primăriei abia în data de 7 martie. (…) Politica dusă de Sorin Oprescu este o politică inconştientă, care ne va duce într-un punct mort, în care consecinţele vor fi grave şi ireversibile, astfel că niciun viitor primar nu le va putea remedia”, a susţinut acesta.

Călin Murg a prezentat, pentru a-şi susţine afirmaţiile, mai multe cifre, potrivit cărora, veniturile din proiectul bugetului Capitalei au fost ‘supraevaluate cu zece procente’, astfel încât, la finalul anului aceste resurse ‘să fie dirijate acolo unde doreşte Sorin Oprescu’.

Preşedintele de şedinţă al Consiliului General al Municipiului Bucureşti a explicat că printr-o astfel de abordare, şi în anul 2012, RADET şi RATB vor fi subfinanţate.

„Serviciile de utilitate publică au fost subfinanţate, ceea ce este o dovadă de inconştienţă. Avem probleme cu finanţarea RADET, deşi vrem să ţinem cât mai jos gigacaloria. Să nu pui banii necesari exact aici este, în mod evident, rea-voinţă. Şi în ce priveşte RATB, aceasta a funcţionat şi funcţionează la cote de avarie. Multe autobuze, pe perioada iernii, au circulat fără anvelope de iarnă (…) fiindcă, deşi în luna decembrie 2011 s-a aprobat alocarea unor sume în acest scop, nici la ora actuală nu s-au plătit. De asemenea, la RATB nu sunt bani nici de întreţinere sau reparaţii, iar primarul Sorin Oprescu refuză să aloce sumele necesare”, a explicat acesta.

Călin Murg a adăugat că acele zece procente vor fi distribuite către Administraţia Străzilor, Administraţia Lacuri Parcuri şi Agrement, Administraţia Cimitirelor şi Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic.

Acesta a ţinut să precizeze că toţi consilierii PDL şi PNG din CGMB au încercat să menţină finanţarea spitalelor, a teatrelor bucureştene, a serviciilor sociale, a adăposturilor pentru câinii comunitari, precum şi a proiectului privind reconstrucţia şi reparaţia şcolilor.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan: Pentru a ne redresa economic, scăderea preţului energiei electrice este o condiţie de bază
Ilie Bolojan: Pentru a ne redresa economic, scăderea preţului energiei electrice este o condiţie de bază
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că reducerea preţului energiei electrice este esenţială pentru redresarea economică a României, subliniind că acest lucru depinde de accelerarea......
Norvegia se plasează sub umbrela nucleară franceză, anunță premierul Jonas Gahr Store
Norvegia se plasează sub umbrela nucleară franceză, anunță premierul Jonas Gahr Store
Norvegia va beneficia de umbrela nucleară a Franţei, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Store (foto) agenţiei norvegiene ...
Bogdan Badea (Hidroelectrica): Suntem săraca fată bogată, cheltuim foarte mulţi bani şi după aceea ne uităm la diurna de 36 de euro pe care o primește un ministru. La fel e și în companii
Bogdan Badea (Hidroelectrica): Suntem săraca fată bogată, cheltuim foarte mulţi bani şi după aceea ne uităm la diurna ...
Directorul general interimar al Hidroelectrica, Bogdan Badea, a criticat miercuri birocratizarea excesivă şi modificările ...
ANPIS: Numărul beneficiarilor alocaţiei de stat pentru copii a crescut cu 26.000 în primele patru luni din 2026
ANPIS: Numărul beneficiarilor alocaţiei de stat pentru copii a crescut cu 26.000 în primele patru luni din 2026
Numărul beneficiarilor alocaţiei de stat pentru copii a crescut cu aproape 26.000 în primele patru luni ale anului 2026, ...