Radu Burnete (Concordia): Deprecierea leului se va vedea în preţuri mai mari la diferite produse şi servicii. Produsele româneşti însă vor deveni mai competitive la export

Cursul valutar a urcat marţi către pragul de 5,1 lei/euro, iar această depreciere se va vedea în preţuri mai mari la diferite produse şi servicii, dobânzile au crescut şi e posibil să se menţină la nivel ridicat, ceea ce face ca investitorii şi mediul de afaceri să aibă unele îngrijorări legitime, a declarat, pentru AGERPRES, directorul executiv al Confederaţiei Patronale Concordia, Radu Burnete.
AGERPRES - mar, 06 mai 2025, 18:26
Radu Burnete (Concordia): Deprecierea leului se va vedea în preţuri mai mari la diferite produse şi servicii. Produsele româneşti însă vor deveni mai competitive la export

„După o lungă perioadă de stabilitate pentru cursul de schimb (1-2 ani), astăzi am urmărit o creştere rapidă către pragul de 5,1 leu/euro, pe fondul presiunilor tot mai mari de pe piaţa valutară. Banca Centrală a făcut eforturi şi a intervenit în ultima perioadă pentru apărarea cursului, dar acest lucru nu se putea face pe termen nelimitat. Deprecierea leului se va vedea în preţuri mai mari la diferite produse şi servicii (telefonie, gaze, benzină etc.), ceea ce înseamnă o inflaţie mai ridicată. Cu toate acestea, produsele româneşti vor deveni mai competitive la export, fapt care ar putea ajuta la reducerea deficitului comercial şi la echilibrarea situaţiei externe a României”, a explicat Burnete.

Potrivit acestuia, dobânzile ar putea să să menţină la un nivel ridicat, dată fiind şi nevoia de finanţare a statului.

„În toată această incertitudine, dobânzile au crescut şi este posibil să se menţină la un nivel ridicat, ţinând cont şi de nevoia stringentă de finanţare a statului, în contextul unui deficit foarte ridicat. Momentul este unul sensibil, iar investitorii şi mediul de afaceri au unele îngrijorări legitime”, a punctat Radu Burnete.

Bursa de la Bucureşti a reacţionat negativ la rezultatele turului I al alegerilor prezidenţiale şi la schimbările de pe scena politică, în timp ce dobânzile în funcţie de care se calculează costul creditelor s-au majorat, iar cursul leu/euro a depăşit marţi pragul psihologic de 5 lei.

Potrivit datelor BNR, euro a fost cotat marţi la 5,0378 de lei, în creştere cu 6,03 bani (1,21%) faţă de cotaţia precedentă, de 4,9775 lei, înregistrând un maxim istoric.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat la 6,08% pe an, de la 5,90% pe an în şedinţa precedentă.

Te-ar mai putea interesa și
Serghei Lavrov susţine că Rusia e gata de negocieri cu #Ucraina, dar nu doreşte un armistiţiu simultan cu acestea
Serghei Lavrov susţine că Rusia e gata de negocieri cu #Ucraina, dar nu doreşte un armistiţiu simultan cu acestea
Rusia este gata de negocieri cu Kievul dar nu şi pentru un armistiţiu simultan în războiul său cu Ucraina, a declarat ministrul rus de externe la New Delhi, potrivit agenţiei ruse de ştiri......
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: A fost realizatā peste 80% din infrastructura pentru lansarea TBM-ului la cel mai lung tunel
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: A fost realizatā peste 80% din infrastructura pentru lansarea TBM-ului la cel mai ...
Peste 80% din infrastructura pentru lansarea TBM-ului a fost finalizată pe secțiunea 3 a autostrăzii Sibiu – Pitești, ...
Gigantul spaniol Inditex se extinde în Statele Unite. Magazine Zara vor fi deschise în Denver, Phoenix şi Pittsburgh
Gigantul spaniol Inditex se extinde în Statele Unite. Magazine Zara vor fi deschise în Denver, Phoenix şi Pittsburgh
Inditex, cel mai mare retailer de îmbrăcăminte din lume, investeşte în Statele Unite, o piaţă cheie în plină expansiune, ...
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața locală
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața ...
Cel mai mare lanț de drogherii din Europa nu și-a făcut încă intrarea în România, deși ultimul an România a fost ...