Radu Burnete, Confederația Concordia: Guvernul continuă și prelungeşte până la 30 iunie 2025 plafonările

Guvernul a prelungit până la 30 iunie 2025, fără consultări cu operatorii economici, plafonările pentru adaosul comercial la alimentele de bază, pentru comisioanele la toate tichetele şi pentru preţurile poliţelor RCA, deşi una dintre solicitările urgente era să revenim la pieţe funcţionale şi să renunţăm la plafonări, semnalează reprezentanţii Confederaţiei Patronale Concordia.
AGERPRES - J, 19 dec. 2024, 21:08
Radu Burnete, Confederația Concordia: Guvernul continuă și prelungeşte până la 30 iunie 2025 plafonările

„Cu două zile în urmă, trimiteam partidelor pro-europene o listă de priorităţi pe termen scurt a mediului de afaceri; una dintre solicitările urgente era să revenim la pieţe funcţionale şi să renunţăm la plafonările din diferite domenii. Am avertizat în mai multe rânduri că acestea distorsionează pieţele şi nici la acest moment nu avem documente oficiale care să justifice, cu cifre, impactul lor. Însă  pentru adaosul comercial la alimentele de bază, pentru comisioanele la toate tichetele şi pentru preţurile poliţelor RCA”, se menţionează într-un comunicat al Concordia.

Directorul Confederaţiei, Radu Burnete, a subliniat că în CES Concordia a avizat nefavorabil plafonarea RCA şi că Executivul ignoră solicitarea de renunţare la plafonări şi preferă prelungirea unor măsuri nefuncţionale, sub pretextul protejării consumatorului final.

„Nici măcar nu am avut timp să mimăm un dialog, pentru că am aflat despre prelungirea aplicării OUG 67/2023 după şedinţa de Guvern de ieri, deşi am avizat nefavorabil în CES plafonarea RCA cu câteva ore înainte. Guvernul nu doar că ignoră solicitarea noastră de renunţare la plafonări, dar nici nu vrea să existe un dialog pe această temă, preferând prelungirea unor măsuri nefuncţionale sub pretextul protejării consumatorului final, în loc să adreseze direct cauzele problemelor din pieţele respective. Guvernul a avut timp să prelungească plafonări, dar trenează şi sunt întârziate măsuri absolut necesare de reducere a cheltuielilor bugetare când deficitul a depăşit toate recordurile. Este de neînţeles”, a declarat Radu Burnete.

Confederaţia Patronală Concordia reprezintă peste 3.500 de companii cu capital românesc şi străin din 17 industrii esenţiale care produc mai mult de un sfert din PIB-ul României şi angajează peste 350.000 de salariaţi.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
CEO Renault Group: Vom continua să ne transformăm pentru a nu face vechile noastre greșeli, ceea ce ar fi fatal
CEO Renault Group: Vom continua să ne transformăm pentru a nu face vechile noastre greșeli, ceea ce ar fi fatal
Francois Provost, directorul executiv al întregului grup Renault - din care fac parte mărcile Alpine, Dacia și Renault - a declarat că, deși industria auto europeană „își joacă......
Record pentru comerțul mondial cu gaze lichefiate (GNL) – date IGU
Record pentru comerțul mondial cu gaze lichefiate (GNL) – date IGU
Comerţul mondial cu gaze naturale lichefiate (GNL) a atins un nivel record anul trecut, pe măsură ce exporturile puternice ...
Norvegia cere Chinei să aducă Rusia la masa negocierilor de pace privind Ucraina
Norvegia cere Chinei să aducă Rusia la masa negocierilor de pace privind Ucraina
Premierul Norvegiei, Jonas Gahr Stoere, a îndemnat luni China să recurgă la legăturile sale cu conducerea Rusiei pentru ...
Camera Consultanților Fiscali solicită clarificări privind împrumuturile intragrup, în sensul stabilirii deductibilității dobânzilor sau redimensionării impozitului pe profit, în funcție de încadrare
Camera Consultanților Fiscali solicită clarificări privind împrumuturile intragrup, în sensul stabilirii deductibilității ...
CCF apreciază necesară o clarificare urgentă sau o dezvoltare/completare a prevederilor articolului 11 din Codul fiscal ...