Radu Mazăre, audiat la DNA în legătură cu un teren din zona Cazinoului din Mamaia

Economica.net
26 06. 2014
radu_mazare_5764_79704100

‘M-au chemat pentru terenul de sub Cazinoul din Mamaia, pe care l-am vândut şi acum este al proprietarului. Şi aşa ne dă în judecată proprietarul pentru că, după ce a dat bani pe el în 2007, în 2011 au pus Cazinoul pe lista de monumente şi nu-l mai lasă să construiască. A dat un milion şi ceva de euro pe jumătate din teren. Pe cealaltă jumătate a mai dat un un milion de euro. Acum … să-i dăm şi banii înapoi … mă cercetează şi procurorii, şi tot aşa. (…) Mă cercetează din 2005, nimic nou’, a declarat Mazăre la ieşirea de la DNA.

Acesta susţine că, de fapt, ar fi fost chemat la DNA în urma afirmaţiilor pe care le-a făcut zilele trecute la adresa procurorilor anticorupţie, numindu-i ‘căţele’ care vor să-l aducă în ţară pe preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, în condiţiile în care acesta este sub tratament medical în SUA, fiind grav bolnav.

‘De câte ori am dat declaraţii de presă despre DNA la vârf, după o săptămână … pac, m-au chemat. Eram sigur că, dacă le fac căţele pe alea, că vor să-l aducă pe Nicuşor aici, să-l omoare, mă cheamă la DNA. Şi m-au chemat după câteva zile. Fiecare luptă cu ce arme are’, a spus primarul Constanţei.

Radu Mazăre şi alte 36 de persoane, printre care foşti şi actuali funcţionari ai Primăriei Constanţa, au fost trimişi în judecată în 2008 în dosarul Retrocedărilor, fiind acuzaţi de atribuirea nelegală a unor terenuri de pe litoral cu un prejudiciu de circa 114 milioane de euro, din care aproape 78 milioane de euro în dauna statului şi diferenţa în dauna municipiului Constanţa.