Radu Miruță, ministrul Economiei: 982 de dosare din programul Start-Up Nation au fost deblocate şi îşi vor primi banii

Peste 980 de dosare din programul Start-Up Nation au fost deblocate, cele mai multe vor primi finanţarea luni, iar restul în următoarele 2 - 3 zile, a anunţat, miercuri, ministrul Economiei şi Digitalizării, Radu Miruţă, pe pagina sa de Facebook.
AGERPRES - mie, 25 iun. 2025, 17:20
Radu Miruță, ministrul Economiei: 982 de dosare din programul Start-Up Nation au fost deblocate şi îşi vor primi banii

„Vin către voi cu o veste bună, chiar după prima zi de muncă la minister. 982 de dosare din programul Start-Up Nation au fost deblocate şi îşi vor primi banii. La 737 dintre ele, luni vor ajunge banii. Restul peste 2-3 zile, în funcţie de când îşi încarcă în sistem hârtiile care au expirat între timp. Dar, de fapt, nu vorbim despre dosare. Vorbim despre oameni – oameni care muncesc în România, care pun idei şi energie în mişcare, care cred că merită să construieşti aici, nu în altă parte. Oameni care au făcut un proiect care a fost aprobat, şi-au făcut plan de business, dar statul nu le-a mai virat banii”, a scris Miruţă.

El a admis că acest lucru „e un pas mic, dar e în direcţia corectă”.

„Şi mai ştiu că fiecare zi de întârziere a însemnat stres, rate, comisioane şi multă incertitudine pentru antreprenori care au luat credite-punte ca să-şi pună pe picioare afacerea, în timp ce aşteptau banii promişi de stat. Am un respect profund pentru antreprenorii români care aleg să meargă înainte, în ciuda piedicilor. Nu le pot promite miracole peste noapte, dar pot garanta că voi fi un partener onest, deschis şi că voi face tot ce ţine de mine pentru ca lucrurile să se mişte mai repede şi mai bine. Suntem abia la început, dar începutul contează”, adăugat ministrul.

Te-ar mai putea interesa și
Perturbări profunde în piața de echilibrare de energie, sesizate de Transelectrica: s-au cerut și 999 lei/MWh la reducere de putere. Transelectrica a cerut plafonarea temporară a prețurilor, ANRE s-ar fi opus pe motiv că n-are temei legal. Nume cunoscute pe listă
Perturbări profunde în piața de echilibrare de energie, sesizate de Transelectrica: s-au cerut și 999 lei/MWh la reducere ...
Transelectrica a publicat recent răspunsurile la unele solicitări care i-au fost adresate de Secretariatul General al Guvenului, iar într-unul dintre ele, referitor la prețurile din piața de......
Țările de Jos interzic importurile de bunuri produse în coloniile evreiești din teritoriile palestiniene ocupate
Țările de Jos interzic importurile de bunuri produse în coloniile evreiești din teritoriile palestiniene ocupate
Guvernul olandez a aprobat vineri interzicerea importurilor de bunuri produse în coloniile evreieşti din teritoriile palestiniene ...
FOTO S-a deschis primul complex balnear construit de la zero în România după 1989
FOTO S-a deschis primul complex balnear construit de la zero în România după 1989
Premierul Bolojan a participat astăzi la inaugurarea primului complex balnear construit de la zero în România după anul ...
Mega-tranzacție în imobiliare: șase malluri din România se vând. AFI face cea mai mare achiziție a sa de pe piața locală
Mega-tranzacție în imobiliare: șase malluri din România se vând. AFI face cea mai mare achiziție a sa de pe piața locală
MAS Real Estate vinde șase malluri din România către AFI, a anunțat compania. Este vorba de un portofoliu de malluri ...