Radu Miruță: Nu este plan pentru a tăia nici pensie, nici soldă, nici a modifica criteriile după care astăzi se iese la pensie

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a declarat, luni, că "nu este plan pentru a tăia nici pensie, nici soldă, nici a modifica criteriile după care astăzi se iese la pensie, în ceea ce priveşte calculul pensiei în zona militară sau a MAI".
AGERPRES - lun, 26 ian. 2026, 21:33
Radu Miruță: Nu este plan pentru a tăia nici pensie, nici soldă, nici a modifica criteriile după care astăzi se iese la pensie

El a fost întrebat într-o conferinţă de presă – pornind de la discuţiile privind proiectul referitor la majorarea vârstei de pensionare, atât în MAI, cât şi în MApN, precum şi de la informaţiile vehiculate în spaţiul public potrivit cărora aproximativ 25.000 de angajaţi în domeniu ar vrea să iasă la pensie – ce plan se are în vedere în cazul în care va exista un val de pensionări şi când va fi acest proiect adoptat.

„Eu vă spun ce este în documentele Ministerului Apărării. Astăzi, când dumneavoastră mă întrebaţi, din cei vreo 3.700 de angajaţi care ar fi putut să se pensioneze, 75%, chiar dacă au îndeplinit vârsta de pensionare, au decis să nu se pensioneze. Evident că suntem preocupaţi, nu forţând, ci să aranjăm piesele în interiorul acestor ministere astfel încât cei care decid să nu se pensioneze să fie stimulaţi pentru a face asta, nu cu forţa, ci doar dacă ei consideră, spunându-vă că astăzi 75%, fără niciun stimulent, au decis să rămână în continuare angajaţi”, a afirmat Miruţă, la Palatul Victoria.

Potrivit ministrului, „există tot felul de scenarii care se fac”, însă „spaimele astea care sunt introduse sunt neadevărate”.

„Atât timp cât fără niciun stimulent, oamenii au decis să rămână în continuare să lucreze, atât timp cât cei care sunt deja la pensie au observat că din 2017 Guvernele României, succesiv, au decuplat creşterea pensiei, actualizarea pensiei de creşterea soldei, oamenii au înţeles că momentul cel mai avantajos să mergi înspre pensie, dacă nu te obligă cineva, este când vei fi ajuns să câştigi o sumă mai mare de bani”, a explicat Radu Miruţă.

Preocuparea este ca „modificările care urmează să fie făcute, dacă vor fi făcute, să dea un beneficiu celor care se gândesc să meargă la pensie şi nu un dezavantaj”, a adăugat el.

„Într-o ţară (…) de graniţă cu o ţară care se află în război este contraintuitiv să tai pensie, să tai salarii la zona militară sau, mă rog, la zona Ministerului Afacerilor Interne. Nu, nu este plan pentru a tăia nici pensie, nici soldă, nici a modifica criteriile după care astăzi se iese la pensie, în ceea ce priveşte calculul pensiei”, a subliniat ministrul.

În opinia sa, există o anumită preocupare în spaţiul public ca „ceea ce ţine de zona militară, de zona entităţilor de forţă, să fie trasă într-o spaimă, într-o dezinformare, pentru că lucrurile astea profită celor care nu vor binele României”.

„Trebuie avut în vedere următorul aspect: (…) Ministerul Apărării nu plăteşte doar salarii, de la Ministerul Apărării se plătesc şi pensii. Dacă astăzi sunt 3.700 de oameni care îndeplinesc condiţiile să se pensioneze, dacă vor ieşi la pensie, Ministerul Apărării va plăti pentru acei oameni şi cheltuielile asociate cu pensia şi va plăti şi cheltuieli asociate cu salariile celor care vor fi angajaţi în locul celor care pleacă la pensie, că nu se pune problema scăderii numărului de militari. (…) Dacă noi vom reuşi să-i stimulăm financiar pe oameni să decidă că e mai avantajos să rămână în activitate, asta va salva un culoar dintre cele două, pentru că nu vom plăti şi pensiile şi salariile celor care vin în locul acestora. În funcţie de cât de mult va permite bugetul pentru a face această stimulare, vom vedea cât de mulţi oameni vor decide să nu plece la pensie, chiar dacă îndeplinesc condiţiile, pe lângă cei care au fost deja anunţaţi, nu ştiu, 15.000 la MAI, 3.700 la MApN şi vedem cât de mare este economia. Noi nu putem spune că luăm bani, nu ştiu, de la Sănătate, de la Învăţământ. Noi spunem că este extrem de important Ministerul Apărării, e critic să înzestrăm Armata cu tehnologie de ultimă generaţie şi să-i plătim bine pe aceşti oameni. (…) Preocuparea este de a stimula, nu de a lua”, a transmis Radu Miruţă.

La rândul său, secretarul de stat Bogdan Despescu a explicat că la nivelul Ministerului Afacerilor Interne sunt aproape 15.000 de salariaţi care îndeplinesc condiţiile de pensionare şi, în cazul lor, se pleacă de la principiul ca aceia care îndeplinesc astăzi condiţiile să nu fie afectaţi.

„Suntem în dialog cu reprezentanţii organizaţiilor sindicale, am discutat într-o primă şedinţă cu ei, cu siguranţă în perioada următoare vor mai fi alte discuţii şi, din punctul nostru de vedere, este o dorinţă ca cei mai cu multă experienţă să rămână în sistem”, a afirmat Despescu.

Te-ar mai putea interesa și
Investitorii români tot mai atraşi de proprietăţi noi din afara ţării: ce stă în spatele acestui trend
Investitorii români tot mai atraşi de proprietăţi noi din afara ţării: ce stă în spatele acestui trend
Dacă urmărești piața imobiliară, probabil ai observat un tipar nou: tot mai mulți români care căutau apartamente în Cluj sau București, au început sa-și îndrepte atenția spre Turcia,......
Autostrada Unirii A8: Spaniolii de la FCC, desemnați câştigători pe lotul Letcani – Iași
Autostrada Unirii A8: Spaniolii de la FCC, desemnați câştigători pe lotul Letcani – Iași
Compania Națională de Investiții Rutiere a atribuit, astăzi, contractul pentru proiectarea și execuția tronsonului ...
Magazinele Profi, vremuri din ce în ce mai grele în România după ce le-a luat proprietarul Mega Image. Pierderile au crescut de 2,5 ori în 2025
Magazinele Profi, vremuri din ce în ce mai grele în România după ce le-a luat proprietarul Mega Image. Pierderile au ...
Profi Rom Food, compania care operează lanțul de aproximativ 1.800 de magazine Profi și care a intrat anul trecut în ...
Criză Romsilva – Sindicatele Silva cer suspendarea măsurilor de reorganizare ale Regiei Naţionale a Pădurilor
Criză Romsilva – Sindicatele Silva cer suspendarea măsurilor de reorganizare ale Regiei Naţionale a Pădurilor
Federaţia Sindicatelor Silva a depus la Curtea de Apel Bucureşti o cerere de suspendare a măsurilor de reorganizare ale ...