Rădulescu, BNR: Decizia ANPC de a amenda băncile pentru modul de calcul al ratelor la credite reprezintă un monument de ignoranţă

06 07. 2023
dobanda 765849348576

„Cea mai recentă dintre deciziile pe care le-a luat ANPC în legătură cu creditarea bancară şi cu dobânzile care sunt stabilite reprezintă un monument de ignoranţă. Nu se poate să spui că dobânda se poate calcula altfel decât înmulţim creditul cu rata dobânzii sau că nu e moral, nu e etic. Argumente pe care, fără să ţină seama de faptul că toate creditele respective erau acordate conform legii şi că niciunul dintre motivele pentru care au fost amendate cele, nici nu mai ştiu, 18 bănci, nu stă în picioare. Sigur că publicului îi place să i se spună: dobânzile sunt prea mari. Dacă voi veţi plăti creditul în felul acesta, peste 10 ani veţi constata că aţi plătit numai un sfert din credit şi aţi plătit mai mult dobânzi. E aritmetică aici, nu e altceva. Dacă unui deponent la o bancă i se spune ai depus acum 1.000 de lei, dar dobânda o vei încasa peste 20 de ani. Asta e ce cere ANPC. Asta nu ajută la îmbunătăţirea imaginii băncilor. Dar dacă socotim lucrurile aşa cum trebuie, nu ştiu dacă băncile sunt cele care au greşit aici”, a spus Eugen Rădulescu, la conferinţa de presă pentru lansarea „Raportului asupra stabilităţii financiare ediţia 1/2023 (nr. 14 (24)/2023)”, scrie Agerpres.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat în luna mai că a identificat practici comerciale înşelătoare cu privire la modul de calcul al ratelor la 11 bănci de pe piaţa locală, acestea fiind sancţionate cu 550.000 de lei, iar pentru a putea restabili echilibrul contractual s-a propus emiterea unor noi grafice de rambursare.

„ANPC a identificat practici comerciale înşelătoare săvârşite de către operatorii economici financiari bancari cu privire la modul de calcul al ratelor, prin faptul că pe graficul de rambursare rata era compusă, în primii ani, 25% principal şi 75% dobândă. Prin această modalitate de calcul, consumatorii plăteau, de fapt, preponderent dobândă. Pentru a putea restabili echilibrul contractual, pe lângă sancţiunea contravenţională, respectiv 11 amenzi în valoare de 550.000 de lei, comisarii ANPC au propus măsura de emitere a unor noi grafice de rambursare, atât pentru creditele aflate în curs, cât şi pentru cele viitoare, unde principalul creditului datorat să fie achitat de către consumatori în rate egale, pe întreaga perioadă de creditare, în raport cu dobânda aferentă creditului”, a declarat pentru AGERPRES directorul general al ANPC, Paul Anghel.

Cele 11 bănci sancţionate sunt: ING Bank, First Bank, Credite Europe Bank, OTP Bank, Alpha Bank, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank, BCR, Patria Bank, Unicredit Bank, BRD Groupe Societe Generale.

Ulterior, ANPC a anunţat că a încheiat verificările la alţi opt operatori economici financiari bancari care activează pe teritoriul României, cărora le-a aplicat amenzi în valoare de 400.000 de lei.

Cele opt bănci sancţionate sunt Exim Bank, Procredit Bank, Intesa Sanpaolo, Techventures Bank (fosta Banca Comercială Feroviară), Libra Bank, CEC Bank, Garanti Bank şi Vista Bank.

Mai multe bănci au obținut în justiție suspendarea ordinului ANPC. Detalii aici, aici și aici.