Rădulescu (BNR), despre „Noua Casă”: Personal, nu aş merge pe o dublare a plafonului de la 70.000 de euro la 140.000 de euro

O majorare a plafonului de garantare în Programul "Noua Casă" trebuie tratată cu foarte multă prudenţă şi nu aş merge pe o dublare a plafonului până la 140.000 de euro, a afirmat, miercuri, într-o conferinţă de specialitate, Eugen Rădulescu, director al Direcţiei de Stabilitate din Banca Naţională a României (BNR), scrie Agerpres.
Economica.net - mie, 15 iul. 2020, 08:14
Rădulescu (BNR), despre

„Propunerea pe care o are Guvernul în momentul de faţă de majorare a plafonului pentru noua primă casă are în vedere a păstra o piaţă care poate, altminteri, să fie sub presiune, legat de faptul că unii oameni câştigă mai mult, alţii mai puţin, unii stau pe ajutoare de şomaj… Situaţie care nu încurajează, în orice caz, investiţiile imobiliare. Punctul de vedere al Direcţiei din care fac parte este că o majorare a plafonului trebuie tratată cu foarte multă prudenţă. A existat chiar şi în CNSM o propunere în acest sens, respectiv de transformare mai degrabă într-un program cu caracter social a sistemului de „Prima Casă”. El se transformase într-un program care ducea la cumpărarea de case de vacanţă, case pentru închiriere, or nu aici este obiectivul pe care l-a avut Guvernul în momentul în care a lansat acest program”, a declarat Rădulescu.

Reprezentantul Băncii Naţionale a menţionat că, în măsura în care se va majora plafonul de garantare din fonduri publice la acest program, „va antrena în mod inevitabil o tendinţă de creştere a preţurilor pieţei, nu putem să evităm aşa ceva”.

„Sigur că, în măsura în care se va majora plafonul de garantare din fonduri publice, va antrena în mod inevitabil o tendinţă de creştere a preţurilor pieţei, nu putem să evităm aşa ceva şi numai dacă are o amploare mare. Dacă se vor da 10.000 de credite este una, dacă se vor da 50.000 de credite este alta. Personal, aş fi mai prudent, nu aş merge la ideea de dublare a plafonului de la 70.000 la 140.000 de euro. Ar trebui să o luăm uşor-uşor, în cazul în care va mai fi nevoie. Să nu uităm că înainte de apariţia acelei blestemăţii care a fost darea în plată, piaţa imobiliară se aşezase foarte bine, iar „Prima Casă” putea foarte bine să dispară. A apărut acea ciudăţenie ca nicăieri pe faţa pământului şi piaţa imobiliară s-a blocat în ultimul hal. Nu suntem acum în această situaţie, dar oricum ar fi mai e de lucru până să avem o piaţă funcţională a creditului ipotecar”, a subliniat oficialul BNR.

Pe data de 9 iulie, Guvernul a aprobat, în primă lectură, Programul „Noua casă”, una dintre prevederile acestuia fiind majorarea plafonul pentru creditele pentru achiziţia de locuinţe noi de la 70.000 de euro la cel puţin 140.000 de euro.

„Un alt program în zona economică, de această dată pentru stimularea dezvoltărilor imobiliare şi a sectorului construcţiilor, vizează modificarea programului cunoscut ca ‘Prima casă’. În noua formulă propusă de Ministerul Finanţelor programul se va numi ‘Noua casă’ şi sunt câteva modificări importante aduse în cadrul acestui program pentru a stimula dezvoltarea imobiliară şi sectorul construcţiilor şi, în acelaşi timp, pentru a veni în sprijinul celor care doresc să achiziţioneze în perioada următoare o locuinţă nouă. Astfel, s-a majorat plafonul pentru creditele pentru achiziţia de locuinţe noi de la 70.000 de euro la cel puţin 140.000 de euro, cu o valoare a garanţiei de 80% din valoarea creditului. Este o modificare substanţială, radicală, care are în vedere dezvoltarea sectorului imobiliar, inclusiv pentru locuinţele de până la 120 de metri pătraţi, astfel încât cei care au posibilitatea şi doresc să acceseze o astfel de facilitate să poată achiziţiona şi apartamente mai mari decât cele care sunt în prezent pe piaţă prin programul ‘Prima casă'”, a declarat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, la Palatul Victoria.

Acesta a adăugat că, după primirea avizului de la Consiliul Legislativ, Ordonanţa de Urgenţă ar urma să fie adoptată în formă finală, în şedinţa de Guvern următoare.

Reprezentanţi ai sistemului bancar din România au discutat, miercuri, despre evoluţia şi situaţia economică în cadrul evenimentului ZF Summit Bankers 20. 

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul urmează să aprobe o ordonanță de urgență prin care să fie amânată acordarea de pensii speciale primarilor
Guvernul urmează să aprobe o ordonanță de urgență prin care să fie amânată acordarea de pensii speciale primarilor
Premierul Ilie Bolojan a informat, vineri, că Guvernul urmează să aprobe o ordonanţă de urgenţă prin care să fie prorogată în continuare acordarea pensiilor speciale pentru primari,......
Suedia va opri ajutorul pentru dezvoltare către cinci țări și va redirecționa banii pentru sprijinirea Ucrainei
Suedia va opri ajutorul pentru dezvoltare către cinci țări și va redirecționa banii pentru sprijinirea Ucrainei
Suedia va înceta ajutorul pentru dezvoltare pentru cinci ţări în următorii ani şi va folosi fondurile astfel eliberate ...
A început demolarea unui liceu celebru din București. Ce apare în loc
A început demolarea unui liceu celebru din București. Ce apare în loc
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, anunță vineri că a început demolarea liceului PTTR. În locul lui, va fi construit ...
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Lucrări non-stop în munți, la tunelul Robești. Urmează autorizația pentru tunelul Boița 1
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Lucrări non-stop în munți, la tunelul Robești. Urmează autorizația pentru tunelul ...
Asocierea de constructori turci (Mapa - Cengiz) avansează pe una din cele mai dificile secțiuni din A1, Boița – Cornetu, ...