Raed Arafat: Până la sfârşitul lui 2013, vom avea opt baze aeriene de Salvare

 România va avea, până în 2013, opt baze aeriene de Salvare, pe care vor opera elicoptere SMURD, aparatele de zbor dotate pentru urgenţe medicale realizând, anul acesta, 950 de intervenţii şi transferuri de pacienţi, în 1.832 ore de zbor, a declarat, marţi, subsecretarul de stat Raed Arafat.
Economica.net - mar, 24 iul. 2012, 18:52
Raed Arafat: Până la sfârşitul lui 2013, vom avea opt baze aeriene de Salvare

Arafat a precizat că, până la sfârşitul lui 2012, la nivel naţional vor fi operaţionale cinci baze aeriene de salvare, la Bucureşti, Târgu Mureş, Arad, Iaşi şi Craiova sau Constanţa, iar în 2013 vor fi deschise alte trei.

„Sistemul de salvare aeriană SMURD are, de marţi, un nou elicopter de tip EC135, pentru intervenţiile aeriene de urgenţă. Acesta va fi direcţionat către baza Iaşi. Ministerul Sănătăţii are un contract -cadru semnat pe patru ani, care prevede achiziţionarea a şase elicoptere pentru asigurarea serviciilor de urgenţă. Contractul se află în derulare, în 2011 fiind achiziţionat un elicopter care a fost localizat pentru intervenţiile din regiunea vest”, a mai spus subsecretarul de stat din Ministerul Sănătăţii.

Costul elicopterului EC135 a fost de aproximativ 5.300.000 euro, fondurile fiind asigurate de la bugetul de stat.

Din fondurile colectate prin taxa pe viciu şi din cele de la bugetul de stat, Ministerul Sănătăţii a achiziţionat, începând cu 2007, 1.920 de ambulanţe, 230 dintre acestea urmând să fie livrate până la sfârşitul anului acesta. Toate maşinile de intervenţie au fost repartizate serviciilor de ambulanţă şi SMURD de la nivel naţional.

De altfel, Ministerul Sănătăţii a încheiat un acord-cadru pe patru ani pentru achiziţionarea de ambulanţe, care va permite înlocuirea, treptată, a vehiculelor uzate, cu peste 300.000-400.000 de kilometri parcuşi, acestea urmând să fie casate, a mai spus ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, la inaugurarea noului aparat medical de zbor.

Te-ar mai putea interesa și
Vista Bank a acordat un împrumut de 13,9 milioane de euro companiei Alive Wind Power One, parte a Premier Energy Group, pentru cumpărarea unui parc eolian
Vista Bank a acordat un împrumut de 13,9 milioane de euro companiei Alive Wind Power One, parte a Premier Energy Group, ...
Vista Bank a acordat companiei Alive Wind Power One, parte a Grupului Premier Energy PLC, un credit de investiții în sumă de 13,9 milioane de euro. pentru finanțarea achiziției unui parc eolian......
Geely a vândut acțiuni Volvo AB în valoare de 1,32 mld. USD
Geely a vândut acțiuni Volvo AB în valoare de 1,32 mld. USD
Acţiunile producătorului suedez de camioane Volvo AB au scăzut vineri cu 5,9%, după ce grupul chinez Geely şi-a vândut ...
Autostrada A2 București – Constanța: CNAIR concesionează spații de servicii pentru stații de încărcare electrice
Autostrada A2 București – Constanța: CNAIR concesionează spații de servicii pentru stații de încărcare electrice
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) lansează licitație pentru concesionarea lucrărilor ...
Grupurile europene revin la expoziții. Renault, Stellantis și BMW sunt gata pentru Paris Motor Show 2024
Grupurile europene revin la expoziții. Renault, Stellantis și BMW sunt gata pentru Paris Motor Show 2024
Alături de grupul Renault, un obișnuit al ultimelor expoziții auto europene, grupurile BMW și Stellantis ar putea participa ...