Rafila: Vârful următorului val COVID ar putea fi atins în luna august

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat luni că vârful valului de infectări cu SARS-CoV-2 în România ar putea fi atins între 14 şi 21 august, la două săptămâni faţă de perioada estimată pentru restul Uniunii Europene.
AGERPRES - lun, 04 iul. 2022, 14:53
Rafila: Vârful următorului val COVID ar putea fi atins în luna august

Precizările au fost făcute în cadrul unei conferinţe de presă, în contextul în care 7.726 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în perioada 27 iunie – 3 iulie, un număr aproape dublu faţă de săptămâna precedentă, scrie Agerpres.

Rafila a menţionat că există două scenarii privind evoluţia viitoarelor infectări. Potrivit primei variante, vârful valului ar urma să fie atins între 7 şi 10 august, iar conform celui de-al doilea scenariu, vârful va fi atins spre sfârşitul lunii august – începutul lunii septembrie, cu un total de aproximativ 10.000 de cazuri zilnice.

„Rămâne de văzut dacă aceste lucruri se vor confirma în acest fel. Din ceea ce am citit, şi pentru alte state, prezumţia este că vârful acestui val în Europa va fi undeva la sfârşitul lunii iulie. Noi avem un decalaj de circa două săptămâni faţă de restul Uniunii Europene şi din cauza asta un scenariu probabil rezonabil o să fie între 14-21 august, dar acestea sunt date pur informative, nu reprezintă niciun fel de angajament, pentru că nimeni nu poate să ştie exact ce se întâmplă. Discutăm de un virus foarte variabil şi la care principala caracteristică din ultimul an de zile a fost modificarea transmisibilităţii. Din fericire, cu scăderea patogenităţii”, a spus ministrul.

Ministrul a adăugat că tulpina Omicron este în continuare dominantă şi că există şi cazuri de infectare cu subvarianta BA 5.

„Tulpina Omicron este în continuare dominantă. 100% din totalul secvenţierilor sunt cu tulpina Omicron. Avem înregistrate şi cazuri, dar nu avem încă o statistică concludentă apropo de BA 5. (…) Pe măsură ce această variantă BA 5 devine dominantă la nivel internaţional, nu există dovezi privind o severitate mai mare. O transmisibilitate mai mare – da, dar nu o severitate mai mare. Reinfecţiile cu varianta BA 5 sunt frecvente, inclusiv pentru persoanele care au trecut prin boală cu varianta Omicron, deci cu altă subvariantă”, a mai spus Rafila.

În acest sens, a invocat faptul că în ultimele 90 de zile în România s-au înregistrat circa 20% cazuri de reinfectare. Rafila a remarcat că au trecut aproximativ cinci luni de la valul din lunile ianuarie-februarie, iar pentru majoritatea celor vaccinaţi cu trei doze au trecut cel puţin şase luni de la administrarea serului.

„Este clar că există o eludare a răspunsului imun şi, practic, această subvariantă Omicron, BA 5, produce infecţii şi la persoanele vaccinate, şi la cele trecute prin boală. Aşa că estimăm o creştere în perioada următoare, fără să avem însă posibilitatea unei predicţii extrem de riguroase”, a subliniat ministrul.

Te-ar mai putea interesa și
Trump anunţă construirea unui scut antirachetă „Domul de aur” pentru SUA, după modelul Iron Dome din Israel
Trump anunţă construirea unui scut antirachetă „Domul de aur” pentru SUA, după modelul Iron Dome din Israel
Donald Trump a anunţat marţi că Statele Unite vor construi un sistem de apărare antirachetă după modelul "Domului de fier" israelian şi pe care preşedintele SUA l-a numit "Domul de aur",......
Dacia Sandero va fi restilizată înainte de a trece la o nouă generație
Dacia Sandero va fi restilizată înainte de a trece la o nouă generație
Cu o nouă generație așteptată în 2027, Dacia Sandero va beneficia mai întâi de un facelift care vizează atât detalii ...
Trump l-a numit pe Darryl Niremberg ambasador în România
Trump l-a numit pe Darryl Niremberg ambasador în România
trump l-a numit pe Darryl Niremberg noul ambasador american în România. Niremberg are 40 de ani de experiență în politica ...
Trump a eșuat în a convinge un grup cheie de congresmeni republicani din state democrate să nu se opună unui proiect de lege fiscal major
Trump a eșuat în a convinge un grup cheie de congresmeni republicani din state democrate să nu se opună unui proiect ...
Preşedintele Donald Trump nu a reuşit, în timpul unei vizite efectuate marţi la Capitol Hill, să convingă un grup-cheie ...