Rafinăria Lukoil Ploieşti şi-a întrerupt activitatea

Rafinăria Lukoil Ploieşti şi-a întrerupt vineri activitatea. Potrivit unor surse din interiorul rafinăriei, procesul de oprire a instalaţiilor a început vineri după-amiază şi durează 24 de ore până când acesta va fi finalizat.
Economica.net - S, 04 oct. 2014, 06:44
Rafinăria Lukoil Ploieşti şi-a întrerupt activitatea

Pe fondul investigaţiilor privind presupusele fraude de evaziune fiscală şi spălare de bani, rafinăria Lukoil Ploieşti şi-a întrerupt vineri activitatea. Potrivit unor surse din interiorul rafinăriei, itate de Agrpres,  procesul de oprire a instalaţiilor a început vineri după-amiază şi durează 24 de ore până când acesta va fi finalizat.

Dana Dănulescu, specialist principal relaţii publice în cadrul Grupului Lukoil, a declarat, pentru AGERPRES, că reprezentanţii companiei nu doresc să comenteze această informaţie. „Nu confirm, nu infirm, nu comentăm. Nu dorim să comentăm”, a spus sursa citată.

Conform unui comunicat remis, vineri, în jurul prânzului, de Lukoil, anchetatorilor li s-au pus la dispoziţie „documente financiare şi resurse informaţionale electronice ale rafinăriei”, fără ca la adresa companiilor din cadrul grupului şi a angajaţilor să fie înaintate învinuiri. „La adresa companiilor Grupului LUKOIL şi angajaţilor acestora nu au fost înaintate învinuiri. Procesul de producţie în cadrul Rafinăriei Petrotel Lukoil Ploieşti nu s-a oprit, iar în momentul de faţă acest proces continuă în regim normal”, se arată în documentul citat.

#Econoica# a sris în exclusivitate faptul că Procuratura ar fi blocat conturile rafinăriei Petrotel – Lukoil din Ploieşti, potrivit informaţiilor culese de la surse din domeniu.

De asemenea, au fost sistate livrările de marfă, inclusiv de carburanţi pentru reţeua de benzinării Lukoil România, instituindu-se sechestrul asigurător. Cei de la Lukoil România au solicitat, în această dimineaţă, carburanţi de la companiile petroliere concurente, Petrom şi Rompetrol.

Achiziţia de carburanţi de la rafinăriile concurente este o practică întâlnită, în condiţiile în care, din diverse motive, în special opriri programate pentru revizii, rafinăria nu poate alimenta propria reţea de staţii.

Reţeaua de circa 300 de benzinării a Grupului Lukoil din România urmează să fie aprovizionată cu carburanţi de la OMV Petrom şi Rompetrol, care ar fi primit solicitări încă de azi dimineaţă, au spus sursele citate. Deşi fac parte din acelaşi grup, rafinăria Petrotel Lukoil şi reţeua de benzinării a Lukoil România SRL sunt firme diferite, controlate prin entităţi diferite ale Grupului Lukoil.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru construirea de capacități energetice regenerabile
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru ...
Conducerea Agroserv Măriuță S.A. informează actionarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire la declararea ca eligibil și includerea la finanțare a unui al treilea......
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina Păun, ACUE
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina ...
Populația este protejată de creșterea prețuilor la gaze în această iară, dar nu se știe ce se va întâmpla după ...
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță fiscală prin achiziția dvo Software
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță ...
Symfonia Group, companie de software din Europa Centrală cu peste 30 de ani de experiență și peste 55.000 de clienți, ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe a companiilor românești
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania organizează, în perioada 12-14 octombrie, la Atena, cea de-a doua etapă a programului ...