Rafinăria Petrobrazi – OMV Petrom a finalizat o investiţie de 20 milioane de euro pentru sisteme avansate de tratare a apelor uzate
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/01/petrobrazi-636x420.jpeg)
„Investim constant la Petrobrazi în tehnologii moderne pentru a reduce impactul asupra mediului şi a creşte eficienţa operaţională. Aceste noi proiecte din instalaţia de tratare a apelor uzate reflectă determinarea noastră de a opera responsabil şi de a investi în tehnologii care protejează mediul şi susţin viitorul sectorului energetic al României”, a declarat Radu Căprău, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru Rafinare şi Marketing, într-un comunicat de presă.
Potrivit companiei, în cadrul acestui proiect s-au acoperit bazinele existente şi s-au montat sisteme moderne de captare şi tratare a gazelor din apele reziduale.
„Aceste lucrări fac parte dintr-un amplu program de modernizare a rafinăriei Petrobrazi. OMV Petrom a investit peste două miliarde euro din 2005 până în prezent pentru a moderniza instalaţiile, a îmbunătăţi eficienţa energetică şi a pregăti tranziţia către combustibili cu emisii reduse de carbon.În prezent, compania derulează un nou proiect major, în valoare de aproximativ 750 de milioane de euro, pentru construirea unei unităţi de producţie de combustibili sustenabili (SAF/HVO), care va include şi o componentă de hidrogen verde”, se arată în comunicat.
OMV Petrom este cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de aproximativ 38 milioane bep, în 2025, scrie Agerpres.
Grupul este prezent în România şi în ţările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 de benzinării, sub două branduri – OMV şi Petrom, fiind totodată listat la Bursa de Valori Bucureşti cu 28,1% din acţiuni liber tranzacţionabile.
La sfârşitul anului 2025, acţionarii români deţineau circa 45% dintre acţiuni, din care statul român deţinea 20,7%, iar 24,4% fondurile de pensii din România, precum şi de alte persoane fizice şi entităţi juridice româneşti. OMV Aktiengesellschaft deţinea 51,2% din acţiunile OMV Petrom, iar restul de 3,7% erau deţinute de alţi investitori străini.