Rafinăria Petrom din România a asigurat carburanți pentru rețelele OMV din Ungaria, Slovacia și Slovenia cât timp rafinăria de la Viena a fost închisă în urma accidentului de vara trecută

Rafinăra Petrobrazi, deținută de OMV Petrom, a aprovizionat rețeaua de benzinării a OMV din Europa vara trecută, în timpul în care rafinăria OMV de la Viena a fost oprită din cauza unui accident, arată grupul austriac.
Mihai Nicuţ - vin, 20 ian. 2023, 22:01
Rafinăria Petrom din România a asigurat carburanți pentru rețelele OMV din Ungaria, Slovacia și Slovenia cât timp rafinăria de la Viena a fost închisă în urma accidentului de vara trecută

“3 iunie 2022 a fost o zi pe care angajații rafinăriei OMV Schwechat este puțin probabil să o uite curând. În procesul de mentenanță obligatorie a rafinăriei, învelișul exterior al unei coloane de rafinare s-a deteriorat brusc în timpul unui test de presiune cu apă făcut chiar înainte de a fi repusă în funcțiune. Și nu era orice unitate, ci cea cu numele criptic „RD4” – una dintre cele mai mari coloane de distilare a țițeiului din Europa și coloana principală a unității de distilare a țițeiului din Schwechat, cu care, de exemplu, sunt produse din țiței kerosenul, motorina și bitumul”.

Așa începe un material din sectiunia “Blogurile OMV” de pe site-ul companiei austriece publicat pe 12 ianuarie. Autorul textului vorbește apoi despre preocuparea companiei pentru a asigura produsele pentru piață, și vom extrage un pasaj care ne-a atras atenția:

“Un alt element important în asigurarea aprovizionării a fost faptul că rafinăria OMV din Schwechat lucrează într-o rețea cu cele din Burghausen/Germania și Petrobrazi/România. Ambele au furnizat cantități suplimentare de materie primă către Schwechat pentru procesare ulterioară, la fel ca și rafinăria ADNOC din Abu Dhabi. De asemenea, rafinăria Petrobrazi a reușit să aprovizioneze o parte din piețele din Ungaria, Slovacia și Slovenia cu produse finite (carburanți- n.red).

Echipa a achiziționat alte volume din alte țări și piețe. Totuși, a existat o serie de incidente la alte rafinării europene în vara anului 2022, care au limitat semnificativ disponibilitatea produselor.

În cele din urmă, eliberarea temporară de combustibili de la rezervele de stat din Austria, precum și de la rezervele de stat maghiare și slovace, a avut o contribuție semnificativă la asigurarea aprovizionării”.

Din cunoștințele noastre, este pentru prima data când apare într-o relatare oficială a OMV despre faptul că, în timpul în care rafinăria de lângă Viena a fost oprită ca urmare a acelui “incident mecanic”, o parte din necesarul de carburanți al rețelei OMV din mai multe state europene a fost asigurat, în parte, și cu carburanți produși la rafinăria Petrom din România.

Rafinăria Schwechat, unica din Austria, este și cea mai mare a grupului OMV, cu o capacitate de rafinare de 9,6 milioane de tone pe an, a fost oprită între 3 iunie și 7 octombrie. Rafinăria din Germania, Burghausen, are o capcitate de 3,8 milioane de tone, iar Petrobrazi din România de 4,6 milioane de tone.

În al treilea trimestru al anului trecut, cel în care rafinăria vieneză a fost oprită toată perioadă, gradul de utilizare a rafinăriei românești a fost de 99% (86% trimestrul precedenet), fiind introduse în rafinărie 1,14 milioane de tone de țiței și materii prime, potrivit datelor Petrom.

La finalul anului 2021, OMV controla, direct și prin subsidiarele sale, pe lângă cele 561 de stații de distribuție a carburanților din România, 204 benzinării în Ungaria, 100 în Slovacia și 119 stații din Slovenia, ultimele fiind vândute ulterior către MOL.

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...