Rafinăria Petromidia îşi va opri activitatea pe 11 martie, pentru revizie tehnologică

04 03. 2022
petromidia_hidrofinare_petrol_motorina

În cadrul reviziei vor fi efectuate lucrări de verificare şi recertificare a unităţilor de producţie şi a fluxurilor operaţionale, conform legislaţiei în vigoare.

Pentru menţinerea şi creşterea randamentelor de producţie şi pentru asigurarea calităţii carburanţilor, sunt programate şi lucrări de schimbare a catalizatorilor în instalaţiile din rafinărie.

Potrivit sursei, în contextul acestor lucrări, Rompetrol Rafinare va opri procesele operaţionale şi la rafinăria Vega Ploieşti, care funcţionează cu materii finite şi semifabricate provenite din Petromidia Năvodari.

Lucrările de revizie vor fi realizate de specialiştii din cadrul Rompetrol Rafinare, din cadrul Rominserv, care este contractor general al Grupului KMGI, dar şi de alte companii din ţară, cu experienţă în domeniu.

Conform Rompetrol Rafinare, oprirea tehnologică este o necesitate pentru buna funcţionare a instalaţiilor din rafinărie şi face parte din strategia generală de Grup, prin care a fost stabilit un calendar precis de activităţi, cu revizii generale efectuate la interval de 4 ani şi opriri tehnologice programate la un interval de 2 ani.

În perioada reviziilor, Rompetrol Rafinare va continua să îşi onoreze obligaţiile contractuale, livrările de produse petroliere către clienţi urmând să fie asigurate din stocurile proprii sau cu sprijinul diviziei de trading a Grupului KMGI, se precizează în comunicat.

Principalii acţionari ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% – direct şi indirect) şi statul român, prin Ministerul Energiei (44,7%)