Rafinăria Petromidia și-a crescut masiv producția de carburanți. Pierderile s-au diminuat

Rompetrol Rafinare a înregistrat în primul semestru din 2025 o creștere operațională semnificativă și o îmbunătățire a indicatorilor financiari, pe fondul creșterii volumelor de materii prime procesate, dar și a produselor petroliere comercializate pe plan intern și internațional, potrivit datelor financiare la șase luni. Compania a rămas pe pierdere, dar ea s-a redus.  
Mihai Nicuţ - J, 14 aug. 2025, 18:05
Rafinăria Petromidia și-a crescut masiv producția de carburanți. Pierderile s-au diminuat

În prima jumătate a anului, volumul total al materiilor prime procesate în cadrul rafinăriilor Petromidia și Vega s-a ridicat la aproximativ 2,97 milioane tone, în creștere cu 62% față de nivelul consemnat în perioada similară a anului trecut, când unitățile de producție au fost oprite temporar pentru realizarea lucrărilor planificate de revizie generală, arată firma

Similar, producția de carburanți (benzine, motorine, jet) a consemnat o creștere de 65%, până la un nivel de 2,28 milioane tone, care s-a reflectat într-o majorare a vânzărilor pe plan intern cu 24% și aproape o triplare a volumelor la export.

“În contextul unei creșteri a marjei nete de rafinare, dar și a măsurilor adoptate pentru îmbunătățirea eficienței energetice și a pierderilor tehnologice, asigurarea unui flux constant de aprovizionare cu materii prime, atingerea parametrilor optimi de funcționare a unităților de producție, dar și ajustarea randamentelor acestora în acord cu cererea de piață, compania a reușit să-și îmbunătățească semnificativ rezultatele financiare consemnate în primul semestru al anului”, arată comunicatul.

Astfel, cifra de afaceri brută consolidată s-a majorat cu 32% față de indicatorul consemnat în perioada similară din 2024, ajungând la circa 2,8 miliarde de dolari, iar rezultatul operațional (EBITDA – profitul înainte de dobânzi, impozite, depreciere și amortizare) a crescut cu 73%, la 77,6 milioane de dolari.

Rezultatul net înregistrat de companie s-a îmbunătățit cu 29% față de cel aferent perioadei similare din 2024, acesta fiind în continuare influențat de fluctuația cotațiilor internaționale ale materiilor prime (țiței, componente bio), de creșterea cursului de schimb RON/USD/EUR, reflectând incertitudinile declanșate la nivel mondial și pe piața financiară internațională, dar și de tendințele sezoniere de scădere a cererii, completate de cadrul fiscal.

Practic pierderea netă a scăzut de la 75 la 53 de milioane de dolari în primele șase luni ale anului, comparativ cu pierderea din aceeași perioadă a anului trecut.

Rompetrol Rafinare a continuat să fie un important susținător al bugetului de stat al României, cu o contribuție de peste 771 milioane de dolari în semestrul I 2025, mai arată firma

Rompetrol Rafinare operează cele două rafinării ale Grupului KMG International – Petromidia Năvodari, (cea mai mare și mai complexă unitate de profil din țară) și Vega, din Ploiești (unicul producător de bitum și hexan din România), alături de singura divizie de petrochimie din țară, menținând industria locală de rafinare.

Acționarii semnificativi ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% – direct și indirect) și Statul Român, prin Ministerul Energiei (44,7%). KMG International (Grupul Rompetrol) este deținut de compania națională de petrol și gaze din Kazahstan, KazMunayGas.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
Autobuzul înlocuiește iar trenul spre Aeroportul Otopeni în perioada 26 – 29 mai
Autobuzul înlocuiește iar trenul spre Aeroportul Otopeni în perioada 26 – 29 mai
Linia de autobuz 780 va funcționa în perioada 26 - 29 mai 2026, între orele 09:30-16:00, asigurând legătura între Gara Basarab/ Gara de Nord și Aeroportul Internațional „Henri Coandă”,......
Polonia va primi primele trei avioane de vânătoare americane F-35 pentru a înlocui MiG-urile sovietice
Polonia va primi primele trei avioane de vânătoare americane F-35 pentru a înlocui MiG-urile sovietice
Ministrul apărării polonez, Wiladyslaw Kosiniak-Kamysz, a anunţat vineri că primele trei avioane de vânătoare americane ...
UE a suspendat tarifele vamale la anumite îngrăşăminte timp de un an
UE a suspendat tarifele vamale la anumite îngrăşăminte timp de un an
Consiliul Uniunii Europene a decis vineri să suspende, timp un an, tarifele vamale pentru principalele îngrăşăminte ...
Cel mai bogat ucrainean ajunge la 300 MW instalați în regenerabile în România. Parcul fotovoltaic de 126 MW de lângă București a primit licența
Cel mai bogat ucrainean ajunge la 300 MW instalați în regenerabile în România. Parcul fotovoltaic de 126 MW de lângă ...
DRI, divizia UE de energie regenerabilă a DTEK, a primit licența de exploatare comercială pentru parcul fotovoltaic Văcărești ...