Rafinăria Petrotel Lukoil și-a cerut insolvența

Petrotel Lukoil SA și-a cerut insolvența ieri la Tribunalul Ploiești, potrivit datelor de pe portalul instanțelor de judecată. Compania operează rafinăria din Ploiești, momentan închisă.
Mihai Nicuţ - mar, 25 aug. 2026, 13:25
Rafinăria Petrotel Lukoil și-a cerut insolvența

Petrotel Lukoil, compania care administrează rafinăria Petrotel Poliești, oprită din toamna trecută, și-a cerut insolvența. Momentan instanța din Ploiești nu a stabilit primul termen de judecată.

Primele informații despre ideea de a se solicita insolvența la cerere pentru rafinăria Petrotel, deținută de rușii de la Lukoil, gigantul petrolier vizat de sancțiunile americane, au apărut la începutul acestei luni, când oficialii companiei au anunțat deja Ministeru Energiei despre planul lor.

Ulterior, agenția Mediafax a publicat o notă internă prin care se arăta că “conducerea rafinăriei Petrotel consideră că unica variantă în care va putea să supraviețuiască, după valul de cereri de executări ale creditorilor, și să poată funcționa – în măsura în care se vor ridica sancțiunile internaționale, va fi vândută sau se va ajunge la un scenariu în care acestea să nu se aplice – este să își protejeze activele rămase prin declanșarea procedurii insolvenței”.

Zilele trecute, reprezentanții rafinăriei au declarat că face în continuare toate demersurile legale și operaționale pentru repornirea instalațiilor și reluarea activității rafinăriei. ″În actualul context, compania consideră că procedura de insolvență poate oferi protecția juridică necesară pentru conservarea activității, stabilizarea relațiilor comerciale și pregătirea relansării operațiunilor. Obiectivul urmărit nu este închiderea rafinăriei, ci menținerea capacității sale industriale într-o formulă stabilă, predictibilă și compatibilă cu interesele strategice ale României și ale partenerilor săi europeni″, a transmis Petrotel Lukoil pentru Profit.ro.

Activitatea rafinăriei Petrotel a fost oprită în octombrie anul trecut pentru lucrările programate de revizie tehnică, dar nu a mai fost reluată ulterior, pe fondul sancțiunilor internaționale impuse.

Rafinăria Petrotel deținută de Lukoil este cea mai mică dintre cele trei rafinării mari din România, cu capacitate de circa 2,5 milioane de tone pe an.

Citește și:

Efectul opririi rafinăriei Petrotel: importurile de petrol au scăzut, dar au crescut masiv cele de carburanți

Luna trecută, scriam că patru companii mari și foarte mari la nivel global s-au aliat ca să cumpere activele internaționale ale Lukoil, inculsiv cele din România. În acest sens, a fost trimisă o scrisoare Bucureștiului, cu referire directă la perimetrul de Trident din Marea Neagră, în care se solicită Guvernului ca, până când se face tranzacția cu Lukoil, să nu ia vreo măsură legală care să afecteze proiectul.

 

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Energiei a plătit și a autorizat pentru plată în această săptămână 14 milioane de euro pentru proiecte realizate prin PNRR
Ministerul Energiei a plătit și a autorizat pentru plată în această săptămână 14 milioane de euro pentru proiecte ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi şi a autorizat sume în valoare cumulată de peste 14 milioane de euro, în perioada 5 - 9 octombrie 2026, în cadrul Planului Naţional de Redresare şi......
Taxarea excesivă a țigaretelor, corelată cu creșteri semnificative ale comerțului ilicit și pierderi de miliarde la bugetul de stat, arată un nou raport realizat de Oxford Economics
Taxarea excesivă a țigaretelor, corelată cu creșteri semnificative ale comerțului ilicit și pierderi de miliarde la ...
Un nou studiu realizat de Oxford Economics în nouă țări identifică o corelație medie de 80% între costul real al țigaretelor ...
Care este valoarea totală a comenzilor date de România prin programul SAFE colosului german Rheinmetall, care a cumpărat acum șantierul naval Mangalia
Care este valoarea totală a comenzilor date de România prin programul SAFE colosului german Rheinmetall, care a cumpărat ...
Valoarea totală a contractelor semnate de Guvernul României cu gigantul german Rheinmetall prin programul european SAFE ...
Companiile din Germania continuă să investească în România. Anunţ al Camerei de Comerț şi Industrie Româno-Germane (AHK România)
Companiile din Germania continuă să investească în România. Anunţ al Camerei de Comerț şi Industrie Româno-Germane ...
Companiile germane continuă să investească în România, alegând piaţa locală pentru extinderea şi modernizarea capacităţilor ...