Rafinor, singura rafinărie de profil din România, spune că va vinde anul acesta 150 de kg de aur de investiții. CEO: E un interes crescut, prețul va urca substanțial

RAFINOR, prima și singura rafinărie de metale prețioase din România, preconizează o vânzare de 150 de kg de aur de investiții prin intermediul principalului său distribuitor, rețeaua de magazine MAGNOR. JP Morgan estimează prețul aurului va ajunge la 2.900 - 3.000 de dolari uncia până la jumătatea anului 2025 și la 3.100 - 3.200 de dolari până la sfârșitul anului.
Gabriela Ţinteanu - mie, 22 ian. 2025, 10:25
Rafinor, singura rafinărie de profil din România, spune că va vinde anul acesta 150 de kg de aur de investiții. CEO: E un interes crescut, prețul va urca substanțial
„Piața aurului este văzută în continuare într-o lumină optimistă de majoritatea analiștilor, având în vedere contextul economic global și politicile monetare așteptate. Investițiile în aur sunt o oportunitate bună pentru cei care își doresc să capitalizeze tendințele de pe acest segment economic”, spune Claudiu Diaconu, acționar majoritar și CEO al RAFINOR, prima și singura rafinărie de metale prețioase, la standarde moderne, din România.
CEO-ul RAFINOR estimează că și în România va exista, în 2025, un interes crescut pentru aurul de investiții. Astfel, Rafinor preconizează o vânzare de 150 de kg de aur de investiții prin intermediul principalului său distribuitor, rețeaua de magazine Magnor. 

Aurul a oferit de-a lungul timpului randamente atractive pe termen lung, apreciindu-se cu aproximativ 8% pe an, în ultimele două decenii. De la sfârșitul anului 2023, metalul prețios a cunoscut o creștere puternică, atingând constant noi maxime istorice, iar în 2024 a fost unul dintre cele mai performante active. „Ne așteptăm ca aceste trenduri să continue și în 2025″,  mai spune reprezentantul companiei românești.

Acesta aduce în sprijinul afirmațiilor sale estimările gigantului bancar american JP Morgan. Astfel, JP Morgan previzionează că prețul aurului va ajunge la 2.900 – 3.000 de dolari uncia până la jumătatea anului 2025 și la 3.100 – 3.200 de dolari până la sfârșitul anului. Pe lângă aur, J.P. Morgan preconizează creșteri și pentru alte metale prețioase: Argintul ar putea ajunge la 38 de dolari per uncie, față de nivelul actual de 31 de dolari și se estimează că platina va atinge valoarea de 1.200 de dolari per uncie, în creștere de la 960 de dolari.

În ultimii ani, cererea globală de aur a atins niveluri record. Aceasta a fost impulsionată de solicitările băncilor centrale, dar și de investitorii preocupați de inflație și incertitudinile geopolitice. Mai stabil decât acțiunile, obligațiunile și criptomonedele, aurul a devenit activul preferat al investitorilor pentru protecția împotriva riscurilor economice. Iată doar patru dintre principalele avantaje ale acestui tip de investiții.

O analiză realizată recent de JP Morgan subliniază importanța investițiilor în aur: „Cel mai bun motiv posibil pentru a deține aur este ca diversificator într-un portofoliu. Acest lucru a fost ilustrat perfect în 2022, când piețele globale de acțiuni au pierdut -19,46%, obligațiunile globale au pierdut -16%, iar aurul a crescut cu 3%. Beneficiile diversificării sunt amplificate atunci când sunt privite prin prisma teoriei moderne a portofoliului, care susține că diversificarea prin active slab corelate poate îmbunătăți randamentele. Din punct de vedere istoric, aurul a prezentat o corelație scăzută sau uneori negativă cu clasele de active tradiționale, precum acțiunile și obligațiunile”, concluzionează analiza realizată de banca americană.

„Lingourile din aur pot fi achiziționate din magazine specializate, iar platformele digitale au făcut investițiile în aur mai convenabile. Recomandăm investitorilor să acorde atenție finisajelor, gradului de puritate al lingourilor și garantării calității de către retaileri”, mai spune Claudiu Diaconu. Rafinor comercializează lingouri de aur de investiții de 2, 5, 10 și 20 g. Disponibile în magazinele Magnor din București și din țară, dar și pe site-ul producătorului, lingourile Rafinor sunt certificate de laboratorul companiei, ANPC și alte laboratoare acreditate din Europa, ambalate și controlate individual înainte de expediere și se disting prin finisare de înaltă calitate și puritate garantată.

Rafinor are o capacitate de rafinare de peste 2,5 tone anual și este specializată în aur și argint. Compania își dorește ca pentru următorii trei ani să depășească cifra de afaceri anuale de 100 de milioane de euro.

 

Te-ar mai putea interesa și
Veltol Holding investește 500.000 de euro în tehnologie proprie și se pregătește de export în Europa. ”Ne dorim să devenim un reper regional în tehnologia de stocare și management energetic”
Veltol Holding investește 500.000 de euro în tehnologie proprie și se pregătește de export în Europa. ”Ne dorim să ...
Veltol Holding, companie românească cu sediul la Târgu Mureș care a investit 500.000 de euro în dezvoltarea unui sistem de stocare și unei platforme de management energetic, își pregătește......
E tot mai scump să ai o locuință. ING: Impozitele pe proprietate cresc cu până la 80%. Șocul TVA se vede deja în prețul materialelor
E tot mai scump să ai o locuință. ING: Impozitele pe proprietate cresc cu până la 80%. Șocul TVA se vede deja în prețul ...
Șocul TVA a afectat piața materialelor de construcții. Majorarea impozitelor pe proprietate cu circa 70-80% de anul viitor ...
Ultima bucată de teren din fosta fabrică Policolor, transformată în apartamente
Ultima bucată de teren din fosta fabrică Policolor, transformată în apartamente
Lucrările de construcție la un nou bloc cu acces rapid la metrou au fost demarate în toamna acestui an. Este vorba de ...
Germanii de la BASF și americanii de la  ExxonMobil își unesc forțele pentru dezvoltarea hidrogenului cu emisii reduse prin tehnologia de piroliză a metanului
Germanii de la BASF și americanii de la ExxonMobil își unesc forțele pentru dezvoltarea hidrogenului cu emisii reduse ...
BASF și ExxonMobil au anunțat formarea unei colaborări strategice pentru avansarea tehnologiei de piroliză a metanului, ...