Raiffeisen: Negocierile Guvernului cu FMI de anul viitor vor fi mai dure decât precedentele

Negocierile Guvernului cu FMI de la începutul anului viitor vor fi mai dure decât rundele precedente, în condiţiile în care cadrul fiscal general anunţat pentru următorii patru ani implică unele riscuri pentru procesul de consolidare bugetară, potrivit unei analize a Raiffeisen.
Economica.net - lun, 10 dec. 2012, 15:37
Raiffeisen: Negocierile Guvernului cu FMI de anul viitor vor fi mai dure decât precedentele

În acest context, analiştii băncii consideră că pe termen scurt se vor menţine presiunile asupra preţurilor obligaţiunilor româneşti şi a leului.

„Având în vedere incertitudinile legate de politicile economice şi perspectivele unor negocieri dure cu FMI asupra proiectului de buget pentru anul viitor, continuăm să avem aşteptări precaute legate de preţurile obligaţiunilor şi cotaţia leului, pe termen scurt”, potrivit analiştilor.

După încheierea alegerilor, formarea noului guvern, în contextul tensiunilor dintre preşedintele Băsescu şi USL, şi adoptarea legii bugetului pentru 2013 sunt prioritare.

„Înainte de aprobarea bugetului, autorităţile din România trebuie să negocieze principalele politici economice cu FMI şi Comisia Europeană, în cadrul acordului preventiv actual şi în perspectiva prelungirii acestuia în 2013”, se arată în analiză.

Analiştii au notat totodată faptul că în ultimele şapte luni USL a dovedit că vrea să continue procesul de consolidare, cu toate că unele reforme structurale au fost amânate.

USL a câştigat aproximativ 60% din voturile pentru Parlament, potrivit rezultatelor parţiale publicate de Biroul Electoral Central după numărarea voturilor de la 96% din secţiile de votare.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în luna noiembrie, la începutul unei întrevederi cu delegaţia FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, că a discutat cu premierul Victor Ponta şi cu guvernatorul BNR Mugur Isărescu şi s-a decis încheierea unui nou acord cu FMI pentru „încă un an sau doi”.

Premierul Victor Ponta a afirmat la scurt timp că un nou acord de precauţie cu FMI ar acţiona drept plasă de siguranţă împotriva „turbulenţelor serioase” de pe pieţele financiare.

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Georgescu, a spus la rândul său că misiunea FMI de evaluare va reveni la Bucureşti la mijlocul lunii ianuarie, când se va face ultima analiză a acordului în derulare şi se vor negocia condiţiile unei noi înţelegeri, care va fi aprobată cel mai probabil în luna februarie.

Acordul preventiv aflat în derulare ar trebui să se încheie în luna aprilie.

Te-ar mai putea interesa și
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte, a anunţat......
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...
Început bun de an pentru comerțul agroalimentar al UE. Excedentul comercial din luna ianuarie a ajuns la 5 miliarde de euro
Început bun de an pentru comerțul agroalimentar al UE. Excedentul comercial din luna ianuarie a ajuns la 5 miliarde de ...
Comerţul agroalimentar al UE a înregistrat o evoluţie pozitivă în luna ianuarie 2024, când excedentul comercial a ajuns ...