Raiffeisen Bank a înregistrat un profit net în creştere cu 43%, în primele nouă luni

Raiffeisen Bank a raportat, în primele nouă luni din 2022, un profit net de 920 de milioane de lei, în creştere cu 43% faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior, relevă rezultatele financiare ale băncii, publicate joi.
AGERPRES - joi, 03 nov. 2022, 10:37
Raiffeisen Bank a înregistrat un profit net în creştere cu 43%, în primele nouă luni

În acelaşi timp, în trimestrul trei din acest an, veniturile băncii au crescut cu 19% în ritm anual, până la valoarea de 2,3 miliarde de lei, iar activele totale au depăşit 62 de miliarde lei, o creştere de 9% faţă de 30 septembrie 2021.

De asemenea, costurile operaţionale ale băncii, de aproximativ un miliard de lei, au înregistrat o creştere de 7%, de la an la an, în principal din cheltuielile salariale ca urmare a strategiei băncii de a investi în atragerea şi reţinerea personalului bine pregătit, dar şi prin măsuri menite să compenseze efectele negative ale inflaţiei asupra puterii de cumpărare. Totodată, cheltuielile din zona de IT au fost în creştere, iar costul cu provizioanele depăşeşte nivelul înregistrat în primele nouă luni din 2021 cu 7%, ca urmare a abordării prudente a băncii, în contextul economic existent.

Potrivit sursei citate, soldul de credite al Raiffeisen Bank a înregistrat un avans de 27%, la finalul T3 din 2022 faţă de T3 din 2021, susţinut în principal de o creştere a activităţii de creditare pentru clienţii corporaţii, de 55%. Trendul de creştere este vizibil şi pentru clienţii IMM ai băncii, al căror stoc de credite nete a înregistrat un avans de 19%, raportat la perioada de referinţă, o contribuţie semnificativă având implementarea schemelor guvernamentale de garantare.

La începutul lunii august 2022, Raiffeisen Bank a plasat, în premieră, o emisiune de obligaţiuni sustenabile senior nepreferenţiale, denominate în lei, adresată investitorilor instituţionali, care a atras peste 500 milioane lei, pe o maturitate de cinci ani. Fondurile astfel atrase vor fi utilizate pentru finanţarea exclusivă a proiectelor durabile, conform criteriilor de eligibilitate descrise în Cadrul pentru Obligaţiuni Sustenabile al băncii.

În plus, evoluţia portofoliului Raiffeisen Bank rămâne pozitivă, cu o cotă de piaţă în creştere, la nivelul lunii august a acestui an. Astfel, numărul creditelor de nevoi personale acordate prin aplicaţia Smart Mobile s-a dublat în T3 2022, faţă de T3 2021, iar depozitele clienţilor au înregistrat o creştere de 7%.

„Plăţile prin cardurile Raiffeisen pentru hoteluri au crescut cu peste 50%, iar cele făcute în restaurante, baruri, pentru concerte sau evenimente au avansat cu 20%, faţă de trimestrul anterior al acestui an. Numărul tranzacţiilor online efectuate de persoane fizice, prin intermediul cardurilor de debit a crescut cu aproape 40%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Banca a aderat la schema Transfond şi a activat plăţile instant din septembrie 2022. Această funcţionalitate face ca transferul sumelor mai mici de 50.000 lei, făcute în aplicaţia Smart Mobile, să dureze doar câteva secunde. La 30 septembrie 2022, numărul plăţilor prin carduri efectuate de clienţii Raiffeisen Bank cu telefonul sau cu ceasul s-a dublat faţă de T3 2021. În august 2022, banca a obţinut de la Autoritatea pentru Digitalizarea Romaniei autorizarea pentru soluţia de identificare la distanţă aferentă fluxului de înrolare digitală a clienţilor PF, prin Smart Mobile”, se arată într-un comunicat de presă al băncii.

În prezent, Raiffeisen Smart Market deserveşte peste 200.000 de clienţi persoane fizice, recompensaţi cu mai mult de 90.000 vouchere la 60 de comercianţi, 500.000 de puncte de loialitate, cashback de 160.000 euro şi oferte avantajoase la produse bancare. În acest context, Raiffeisen Bank deţine un portofoliu de peste 570.000 de carduri active, în timp ce baza de date a clienţilor digitali persoane fizice a ajuns la 1,2 milioane, echivalentul a 54% din totalul clienţilor băncii.

Toate cifrele financiare publicate joi sunt în concordanţă cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiara (IFRS) şi Standardele Grupului RBI de raportare pentru management (MIS).

Raiffeisen Bank activează pe piaţa bancară din România de 25 de ani, deservind peste 2,3 milioane de clienţi, persoane fizice şi juridice. Banca are 4.900 de angajaţi 295 de unităţi, 1.131 ATM&MFM şi 27.000 POS-uri.

Te-ar mai putea interesa și
Symmetrica investește 48 milioane de euro în cea mai mare fabrică de pavele şi borduri vibropresate din Sud-Estul Europei, lângă București
Symmetrica investește 48 milioane de euro în cea mai mare fabrică de pavele şi borduri vibropresate din Sud-Estul Europei, ...
Symmetrica, liderul pieţei locale de pavele şi borduri vibropresate şi cel mai mare producător autohton, anunță o nouă investiție în cea mai mare fabrică de pavaje și dale din beton din......
Franţa – Parlamentul corsican aprobă textul reformei constituţionale pentru autonomie
Franţa – Parlamentul corsican aprobă textul reformei constituţionale pentru autonomie
Corsica a făcut încă un pas către obiectivul autonomiei în cadrul Republicii Franceze: parlamentul regional de la Ajaccio ...
CFR Călători: Duminică, transportul feroviar de călători trece la ora de vară. Se anulează un tren spre Aeroportul Otopeni
CFR Călători: Duminică, transportul feroviar de călători trece la ora de vară. Se anulează un tren spre Aeroportul ...
CFR Călători informează că începând cu data de 31 martie 2024, în activitatea de transport feroviar se va trece la ...
Antibiotice Iași a pus în funcțiune o centrală fotovoltaică de 2,5 MW, proiect finanțat din PNRR
Antibiotice Iași a pus în funcțiune o centrală fotovoltaică de 2,5 MW, proiect finanțat din PNRR
Antibiotice Iași a pus în funcțiune o centrală electrică fotovoltaică de 2,5 MW, investiție ce face parte din strategia ...