Raiffeisen şi Wood încearcă să vândă pe pieţele financiare 0,4% din acţiunile Petrom

Economica.net
26 11. 2012
bani_euro_72654500_16468700

La preţul de închidere de luni, de 0,4005 lei/acţiune, valoarea pachetului este de circa 20 de milioane de euro.

Potrivit ZF, brokerii vor organiza un plasament privat, respectiv vor încerca să adune la un loc mai mulţi clienţi mari şi vor cere oferte din partea acestora pentru întregul pachet sau pentru părţi din acesta, iar în funcţie de ofertele primite vânzătorul va decide dacă face sau nu tranzacţia.

Cea mai mare tranzacţie de acest fel derulată pe bursă a fost vânzarea de către BERD a unui pachet de 5% din acţiunile BRD în februarie 2011, pentru peste 100 de milioane de euro.

Nu este cunoscut încă vânzătorul acţiunilor, dar sunt puţini investitori care deţin pachete atât de mari de acţiuni Petrom. Unul dintre ei este Fondul Proprietatea, care deţine 20,11% din companie încă de la înfiinţare şi ar putea testa piaţa, potrivit unor surse din piaţă. FP a mai lucrat cu Wood şi la alte tranzacţii derulate în ultimii doi ani, iar Raiffeisen a condus consorţiul care a listat FP la bursă în februarie 2011.

Şi fondurile de investiţii administrate de americanii de la Artio mai deţineau la finalul lunii iulie un pachet de 0,81% din Petrom. Artio şi-a lichidat în ultimul an majoritatea deţinerilor de pe bursă şi acum încearcă să scape şi de Petrom şi BRD, cele mai mari poziţii ale sale.

În afară de OMV şi Ministerul Economiei, alţi doi investitori mai deţin pachete de peste 0,4% din Petrom, respectiv BERD, cu 2,4%, şi SIF Oltenia, cu 1,09%. SIF Oltenia şi-a majorat însă participaţia în ultimii ani. La fel şi americanii de la Franklin Templeton, care au cumpărat masiv Petrom de pe bursă prin fondurile pe care le administrează.