Ramona Mănescu: Nu ne mai grăbim cu privatizarea CFR Marfă

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a declarat, joi, la Galați, că procesul de privatizare a CFR Marfă a fost reluat, dar că de data aceasta procedura nu va mai fi grăbită pentru că nu există un termen limită.
Economica.net - J, 24 oct. 2013, 14:05
Ramona Mănescu: Nu ne mai grăbim cu privatizarea CFR Marfă

”Procedura a fost reluată imediat după finalizarea primei proceduri. Premierul a anunțat în ședință de Guvern reluarea procedurii, noi în momentul acesta discutăm un calendar. Ieri, am avut o primă întâlnire cu Fondul Monetar Internațional(FMI) și cu experții din minister pentru discutarea acestui calendar. Ne dorim ca această privatizare să fie bine făcută în favoarea statului și în deplină legalitate. Procedura va dura, nu există o dată limită. Chiar am discutat ieri cu FMI și au spus că dacă prima procedură a fost un pic grăbită, aceasta va trebui să decurgă foarte bine și să fie un succes. Deci nu ne mai grăbim. Acesta a fost mesajul pe care FMI ni l-a dat’, a spus Mănescu.

Ministrul a precizat că prima procedură de privatizare cu Grupul Feroviar Român (GFR) nu a fost un eșec atâta timp cât ambele părți au depus toate eforturile și au făcut toate diligențele pentru ca această privatizare să fie un succes.

”Nu consider că este un eșec. Vreau să vă spun, cu toată responsabilitatea, că Ministerul Transporturilor chiar a depus toate eforturile și a făcut toate diligențele pentru ca această privatizare să fie un succes. Au fost condiții care nu au putut fi îndeplinite, independent și de voința ministerului și de voința GFR. Deci nu putem vorbi aici de un eșec atâta timp cât ambele părți au depus chiar toate eforturile și diligențele. A fost poate timpul prea scurt, poate nu a fost gândit foarte bine de la început timeing-ul, de aceea de data aceasta nu vrem să ne mai grăbim, vrem să facem lucrurile foarte bine, temeinice, corecte, transparente și în beneficiul statului, a CFR Marfă’, a afirmat Mănescu.

Ramona Mănescu s-a aflat joi la Galați unde a participat la conferința ‘Dunărea—perspective de dezvoltare’.

Te-ar mai putea interesa și
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune Eisenkot
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune ...
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune naţională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a......
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria ...
Amendă mare pentru Meta în Italia
Amendă mare pentru Meta în Italia
Compania-mamă a Facebook, Meta, a fost amendată cu 805 milioane de euro în Italia pentru accesarea de fotografii fără ...
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft a anunţat sâmbătă că a restabilit complet serviciul, punând capăt unei întreruperi globale a programelor ...