Randamentul acţiunilor Hidroelectrica a fost de 24%, în primul an de listare pe bursă

Investitorii au realizat peste 213.000 de tranzacţii cu mai mult de 43 milioane de acţiuni Hidroelectrica, la o valoare ce depăşeşte cinci miliarde de lei, se arată într-un comunicat de presă al companiei.
AGERPRES - vin, 12 iul. 2024, 16:08
Randamentul acţiunilor Hidroelectrica a fost de 24%, în primul an de listare pe bursă

Potrivit sursei citate, în decursul primului an la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), randamentul de preţ al acţiunii Hidroelectrica (H2O) a fost de 24%, în timp ce randamentul total, ce include dividendele, s-a situat la 37%, scrie Agerpres.

Hidroelectrica, lider în producţia de energie electrică şi principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Naţional, aniversează vineri, 12 iulie, un an de la listarea sa pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB). Astfel, în urmă cu un an, acţiunile H20 debutau la tranzacţionare în urma încheierii cu succes a celei mai mari oferte publice iniţiale (IPO) realizată vreodată la BVB într-o operaţiune care a atras în total 9,28 miliarde de lei (1,87 miliarde de euro) pentru 89,7 de milioane de acţiuni, reprezentând 19,94% din numărul total de acţiuni.

Oferta Hidroelectrica, derulată la BVB în perioada 23 iunie – 4 iulie 2023, a devenit, astfel, cea mai mare ofertă din Europa şi a patra cea mai mare din lume luând în calcul IPO-urile realizate în anul 2023.

În prezent, Hidroelectrica este cea mai mare companie românească în funcţie de capitalizare care, la finalul zilei de joi, 11 iulie 2024, era de 57,89 miliarde de lei, în creştere cu 24% faţă de capitalizarea companiei de la momentul IPO. Acţiunile companiei Hidroelectrica au fost incluse în indicii BET, BET-TR, BET-TRN, BET-XT, BET-XT-TR, BET-XT-TRN, BET-BK, BET-NG şi BET Plus încă din prima zi de tranzacţionare a companiei pe Piaţa Reglementată a BVB.

De altfel, în cadrul indicelui BET, indicele principal al pieţei de capital din România, compania are a treia cea mai mare pondere. Dimensiunea semnificativă a IPO-ului Hidroelectrica a atras includerea sa în indicii FTSE Russell pentru Pieţe Emergente şi în indicii MSCI, imediat după listarea companiei la BVB.

„În decursul primului an de prezenţă la BVB, acţiunea Hidroelectrica a fost cea mai tranzacţionată acţiune la bursă. Investitorii au realizat peste 213.000 de tranzacţii cu peste 43 milioane de acţiuni Hidroelectrica, în valoare de peste 5 miliarde de lei. Totodată, luând în calcul şi dividendele distribuite de companie până acum, investiţia realizată în acţiunile H2O a adus un randament total de 37% de la listare până în prezent, în timp ce randamentul de preţ al acţiunilor companiei este de 24%”, se arată în comunicat.

Acţionarul majoritar al Hidroelectrica este statul român, prin Ministerul Energiei.

La ora actuală, compania deţine o capacitate de generare 100% verde de 6.300 MW energie din surse hidro şi 108 MW din surse eoliene, fiind cel mai mare producător de energie electrică al ţării, cu o cotă de piaţă de 30%. Totodată, Hidroelectrica deţine primul loc în rândul furnizorilor de servicii de sistem necesare SEN, cu o cotă de piaţă de aproximativ 70% din serviciul de reglaj secundar şi 60% din serviciul de rezervă terţiară rapidă.

În plus, ca urmare a implementării strategiei de diversificare a veniturilor, Hidroelectrica a devenit unul dintre cei mai importanţi furnizori de energie electrică către clienţii de retail şi ocupă prima poziţie, în funcţie de cota de piaţă, în rândul furnizorilor ce activează în piaţa concurenţială.

Te-ar mai putea interesa și
Doar 6 lei pentru un rezervor plin cu carburant? Țările cu cea mai ieftină benzină din lume, mai ieftină și decât apa
Doar 6 lei pentru un rezervor plin cu carburant? Țările cu cea mai ieftină benzină din lume, mai ieftină și decât apa
În timp ce șoferii din Europa sunt din ce în ce mai nervoși când intră în benzinării, unde prețurile reflectă constant tensiunile geopolitice și taxele de mediu, în alte colțuri ale......
Casa Albă a lansat un joc controversat, „Build the Wall”, care seamănă izbitor cu Tetris. Compania dă asigurări că nu este implicată în așa ceva și analizează măsurile pe care poate să le ia
Casa Albă a lansat un joc controversat, „Build the Wall”, care seamănă izbitor cu Tetris. Compania dă asigurări ...
The Tetris Company, creatoarea celebrului Tetris, a dat asigurări vineri că nu a fost implicată în conceperea unui joc ...
Javier Milei, care se declară cel mai sionist președinte din lume, amenință că va impune sancțiuni împotriva unor companii israeliene implicate într-un proiect petrolier din Insulele Falkland
Javier Milei, care se declară cel mai sionist președinte din lume, amenință că va impune sancțiuni împotriva unor ...
Preşedintele Argentinei, Javier Milei, ameninţă cu sancţiuni companiile implicate în exploatarea petrolului din largul ...
Fondul Suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, vrea să-și reducă masiv expunerea pe obligațiunile SUA
Fondul Suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, vrea să-și reducă masiv expunerea pe obligațiunile SUA
Fondul Suveran al Norvegiei, cu active de 2.300 de miliarde de dolari, propune reducerea semnificativă a expunerii pe obligaţiunile ...