Rapid Bucureşti, zi decisivă: când spune patronul moldovean că va lista clubul la bursă

Astăzi comitetul creditorilor va decide dacă datoria de 9,5 milioane de lei a Rapidului către ANAF va fi reeşalonată cu încă un an, spune acţionarul majoritar al clubului Valerii Moraru. Varianta listării nu este exclusă, dar „poate fi doar transformată în plasament de acţiuni vândute suporterilor, dar netranzacţionate până în trimestrul II, 2018, când ar putea fi listat”. Ca să supravieţuiască până atunci, Rapid are nevoie de 5 milioane de euro.  
Gabriela Ţinteanu - mie, 30 mart. 2016, 21:02
Rapid Bucureşti, zi decisivă: când spune patronul moldovean că va lista clubul la bursă

Acţionarul majoritar al clubului de fotbal Rapid a infirmat zvonurile potrivit cărora ar fi renunţat la ideea listării la bursă a clubului. De altfel, surse din piaţa financiară susţin că este un club care ar fi foarte uşor de listat. Dacă ar avea circa 10.000 de fani dispuşi să dea 100 de lei pe o acţiune s-ar strânge din start un milion de lei. Numai pagina de Facebook a clubului are însă peste 46.000 de adepţi.

Totuşi, chiar dacă este o idee bună şi listarea ar fi uşor de realizat, iar ASF ar aproba oricând prospectul de emisiune, faptul că societatea este în insolvenţă şi are datorii către ANAF fac imposibilă listarea acesteia pe BVB. Valerii Moraru spune însă că „s-ar putea realiza acum un plasament în acţiunile clubului, ele ar putea fi vândute în piaţă, dar nu ar fi tranzacţionate pe bursă”.

Pentru asta ar fi necesară însă evaluarea detaliată a clubului pentru a putea fi stabilit un preţ pe acţiune.

Chiar dacă Azuga Waters, creditorul principal şi finanţatorul Clubului a decis să asigure 70% din bugetul anual al clubului, iar cele două firme, Azuga Waters şi Perla Covasnei au derulat contracte de publicitate de circa un milion de euro în ultimul an, „pentru a ieşi din faliment şi a duce la bun sfârşit anii 2016 şi 2017, dacă promovează şi câştigă din nou drepturi de televizare, Clubul de Fotbal Rapid are nevoie cam de 5 milioane de euro”, a declarat Valerii Moraru.

Deocamdată, Rapid aşteaptă deciziile comitetului creditorilor vizavi de planurile de reorganizare şi eşalonarea datoriilor.

Te-ar mai putea interesa și
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare a malurilor Dâmboviţei, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor şi de......
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...