Raport: Democraţia în Europa s-a deteriorat mai mult decât în oricare altă regiune. România, pe ultimul loc în UE

Economica.net
09 01. 2019
euobserver_01301900

EIU, divizia de cercetare şi analiză a grupului The Economist, scrie în raportul său că „indispoziţia democratică” s-a resimţit în special în vestul Europei, unde starea democraţiei s-a deteriorat pentru al treilea an consecutiv.   

Totuşi, chiar şi cu o uşoară îmbunătăţire raportată în 2018, estul Europei s-a deteriorat cel mai mult de când EIU şi-a început „Indexul democraţiei” în 2006.  

În ciuda „indispoziţiei democratice”, ţările din Europa domină în continuare primele locuri din Index la nivel global – Norvegia este pe poziţia întâi, fiind urmată de Islanda şi Suedia. 

Rusia a fost declarată cea mai puţin democrată ţară din Europa, situându-se pe poziţia 144 în Indexul global, sub ţări precum Afganistan şi Zimbabwe.  

Europa de Vest are cele mai multe ţări pe care raportul le consideră „democraţii depline”, în timp ce Europa de Est domină în schimb categoria „democraţiilor imperfecte”.  

Multe ţări din Europa au avut scăderi notabile în Indexul EIU pe 2018, printre care Austria, Georgia, Ungaria, Rusia şi Turcia. Însă cea mai mare mare deteriorare s-a înregistrat în Italia. 

Totuşi, statisticile nu sunt în totalitate negative. În ciuda deteriorării generale din ultimii trei ani în vestul Europei, Finlanda, Germania şi Malta au avansat în 2018.

De asemenea, în Europa de Est, „îmbunătăţiri substanţiale” au fost înregistrate în Armenia, Estonia şi Macedonia.

Dintre ţările membre ale Uniunii Europene, Suedia s-a plasat pe prima poziţie.  

La celălalt capăt, România s-a plasat pe ultima poziţie dintre ţările din UE, în timp ce penultimul loc este ocupat, la o diferenţă foarte mică, de Croaţia.