Raport favorabil modificării legii pentru combaterea evaziunii fiscale, cu amendamente, în Comisia juridică din Camera Deputaţilor

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat marţi raport de adoptare proiectului de lege pentru modificarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu mai multe amendamente.
Economica.net - mar, 09 oct. 2018, 10:04
Raport favorabil modificării legii pentru combaterea evaziunii fiscale, cu amendamente, în Comisia juridică din Camera Deputaţilor

Potrivit unui amendament adoptat de deputaţi, „în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzută la art. 8 şi 9, dacă este stabilită prin hotărâre judecătorească obligaţia inculpatului de a acoperi în termen de un an de la pronunţarea sentinţei prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalizările, instanţa poate dispune o singură dată suspendarea executării pedepsei sub supraveghere”. „În situaţia în care condamnatul nu acoperă suma dispusă în termenul stabilit, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere se va transforma în pedeapsa închisorii cu executare”, mai spune textul.

Deputaţii jurişti au mai adoptat un amendament care prevede că, în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 şi 9, dacă, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, inculpatul va acoperi integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, se va dispune, o singură dată, renunţarea la urmărirea penală.

În cazul aceloraşi infracţiuni de evaziune fiscală, dacă, în cursul judecăţii până la terminarea cercetării judecătoreşti, inculpatul va acoperi integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, instanţa va dispune, o singură dată, pedeapsa amenzii penale.

Articolul 8 al Legii nr. 241/2005 prevede: „constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 ani la 10 ani şi interzicerea unor drepturi stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat”.

Articolul 9 din acelaşi act normativ precizează: „constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale: ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor, executarea de evidenţe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor, sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate, substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală şi ale Codului de procedură penală”.

Proiectul de lege urmează să intre în plenul Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

Te-ar mai putea interesa și
Trump îi îndeamnă pe iranieni să nu cedeze, să continue protestele și să ia controlul instituțiilor. Președintele american spune că ajutorul este pe drum
Trump îi îndeamnă pe iranieni să nu cedeze, să continue protestele și să ia controlul instituțiilor. Președintele ...
Preşedintele american Donald Trump le-a transmis marţi manifestanţilor iranieni să îşi continue protestul până la răsturnarea autorităţilor, promiţând că 'ajutorul este pe drum', dar......
Banca Mondială a revizuit în scădere estimarea privind creșterea economiei României în 2025. Instituția și-a schimbat, tot în jos, și prognoza privind creșterea economică din 2026
Banca Mondială a revizuit în scădere estimarea privind creșterea economiei României în 2025. Instituția și-a schimbat, ...
Economia românească a înregistrat anul trecut o creştere de 0,8%, faţă de un avans de 1,3% prognozat în luna iunie ...
Două petroliere grecești au fost lovite de drone neidentificate în Marea Neagră
Două petroliere grecești au fost lovite de drone neidentificate în Marea Neagră
Două petroliere operate de companii greceşti şi care se îndreptau fără încărcătură spre terminalul conductei petroliere ...
ANPC a dat amenzi de 790.000 de lei în urma controalelor la 350 de operatori economici care își defășurau activitatea în mall-uri
ANPC a dat amenzi de 790.000 de lei în urma controalelor la 350 de operatori economici care își defășurau activitatea ...
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a dat marţi amenzi în valoare de 790.000 de lei, unor operatori ...