Raport OMS: Transmiterea la om de la un animal intermediar, o ipoteză ”probabilă”. Un incident de laborator – ”extrem de improbabil”

29 03. 2021
covid19_2000x1333_3_91564400

Conform versiunii finale a raportului, obţinută luni de AFP, specialiştii au concluzionat că, ”ţinând cont de literatura vizând rolul animalelor de fermă ca gazde intermediare în cazul bolilor emergente, este necesară realizarea unor anchete suplimentare, care să includă o mai mare întindere geografică” în China şi în alte locuri de pe glob.

Acest raport al specialiştilor care, potrivit anumitor voci, nu ar fi avut suficientă libertate pentru a-şi desfăşura activitatea în timpul celor patru săptămâni petrecute la Wuhan, confirmă primele concluzii ale experţilor prezentate pe 9 februarie în oraşul chinez unde a apărut virusul.

Experţii favorizează teoria general acceptată a transmiterii naturale a virusului de la un animal-rezervor – probabil liliacul – la om, prin intermediul unui alt animal, care nu a fost încă identificat.

Transmiterea directă a virusului de la animalul-rezervor este cu toate acestea considerată ”de la posibilă la probabilă” în cadrul raportului. Pe de altă parte, experţii nu au eliminat posibilitatea unei transmiteri prin carnea congelată – ipoteză privilegiată de autorităţile de la Beijing -, estimând că acest scenariu este ”posibil”.

Raportul recomandă desfăşurarea în continuare a unor studii pe baza acestor trei ipoteze, dar respinge în schimb posibilitatea ca virusul să fi fost transmis la om în urma unui accident de laborator.

Administraţia fostului preşedinte american Donald Trump a acuzat institutul de virologie din Wuhan, care realizează cercetări asupra unor patogeni foarte periculoşi, că ar fi lăsat să scape virusul, în mod voluntar sau nu.

Experţii indică în raport că nu au studiat cazul unei scăpări voite şi consideră că un accident ar fi ”extrem de improbabil”.

Misiunea asupra originilor transmiterii virusului la om, considerată extrem de importantă pentru a încerca să lupte mai bine împotriva unei posibile viitoare epidemii, a avut dificultăţi în a fi organizată, China părând foarte reticentă în a-i primi pe aceşti specialişti mondiali din diverse discipline precum epidemiologie sau zoologie.

Drept concluzii, raportul a indicat că studiile vizând lanşul de aprovizionare al pieţei din Huanan (şi al altor pieţe din Wuhan) nu au permis găsirea ”unor elemente care să dovedească prezenţa animalelor infectate, dar analiza lanţurilor de aprovizionare a furnizat informaţii” utile” pentru studii ulterioare specifice, în special în regiuni vecine.

Experţii fac totodată un apel la ”a nu neglija produsele de origine animală provenind din regiuni din afara Asiei de sud-est”.

Iar drept concluzie: ”Anchetele trebuie să fie realizate (…) în zone mai vaste şi într-un număr mai mare de ţări”.