Raport S&P Global: Activitatea economică din zona euro a stagnat în aprilie

Activitatea economică în zona euro a stagnat luna trecută, fabricile având dificultăţi cu procurarea materiilor prime, cererea fiind afectată de creşterea preţurilor şi de temerile privind perspectivele economice, arată datele publicate marţi de S&P Global, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 02 mai 2022, 19:18
Raport S&P Global: Activitatea economică din zona euro a stagnat în aprilie

Efectele invadării Ucrainei de către Rusia şi ale restricţiilor introduse în China în urma creşterii cazurilor de COVID-19 au exacerbat perturbările din lanţurile de aprovizionare şi au afectat activitatea fabricilor.

Indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) în zona euro, care măsoară activitatea în industrie şi sectorul serviciilor, a scăzut la 55,5 puncte în aprilie, cel mai redus nivel din ultimele 15 luni, de la 56,5 puncte în martie, conform datelor S&P Global.

Un indicator PMI de peste 50 de puncte arată o expansiune a economiei, iar sub valoarea de 50 de puncte indicatorul reflectă o contractare a economiei.

Indicatorul care măsoară producţia a scăzut la 50,7 puncte în aprilie (de la 53,1 puncte în martie), ajungând la cel mai redus nivel din iunie 2020, când zona euro se confrunta cu primul val al pandemiei.

„În zona euro, producţia aproape s-a blocat în aprilie. Companiile nu doar au raportat că problemele cu deficitul de componente s-au agravat din cauza războiului şi a restricţiilor din China, ci şi că majorarea preţurilor şi sporirea incertitudinilor privind perspectivele economice au afectat cererea”, a apreciat Chris Williamson, economist în cadrul S&P Global.

Costurile de producţie au înregistrat una dintre cele mai rapide rate de creştere de când se publică studiul, iar fabricile le-au transferat clienţilor, majorând într-un ritm record preţurile. Indicatorul privind costurile de producţie a urcat la 77,3 puncte în aprilie (de la 74,2 puncte luna precedentă), cel mai ridicat nivel de când S&P Global a început colectarea datelor, la finalul lui 2002.

Aceste date vor spori probabil presiunile asupra BCE pentru înăsprirea politicii monetare, după ce inflaţia în zona euro a urcat la 7,5% în aprilie. Este un nivel record pentru zona euro şi depăşeşte cu mult obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE) de 2%.

Te-ar mai putea interesa și
Lanțul de magazine second-hand Humana People to People deschide o unitate nouă la Arad
Lanțul de magazine second-hand Humana People to People deschide o unitate nouă la Arad
Humana People to People România anunță că își extinde rețeaua de retail prin deschiderea unui nou magazin de articole vestimentare second-hand, în Arad. Începând de luni, 20 iulie 2026,......
Noul proiect al Legii salarizării. Guvernul impune un plafon maxim pentru sporurile pe care pot să le ia angajații din instituțiile de stat care se autofinanțează
Noul proiect al Legii salarizării. Guvernul impune un plafon maxim pentru sporurile pe care pot să le ia angajații din ...
Personalul autorităţilor şi instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii va putea beneficia de o diferenţiere ...
Opel anunță că vrea să se extindă în Algeria
Opel anunță că vrea să se extindă în Algeria
Producătorul auto Opel a anunţat vineri că vrea să construiască motoare la fabrica pe care intenţionează să o construiască ...
Noul proiect al Legii salarizării. MMFTSS a stabilit cu cât cresc gradațiile pentru vechime în muncă salariul de bază
Noul proiect al Legii salarizării. MMFTSS a stabilit cu cât cresc gradațiile pentru vechime în muncă salariul de bază
Proiectul legii salarizării prevede şase gradaţii pentru vechimea în muncă iar majorările salariului de bază/indemnizaţiei ...