Raport pentru Ponta: Statul a cheltuit sute de milioane pe avocaţi. Cine a reuşit să ia banii

Economica.net
08 07. 2012
ponta_cotidianul_ro_58585100_64620200_82113900

Concluzia relevă dintr-un raport al Corpului de Control al primului-ministru privind situaţia contractelor de asistenţă, consiliere şi reprezentare juridică încheiate între entităţi publice şi case de avocatură, spune Mediafax.

La începutul lunii iunie, Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă prin care a interzis instituţiilor publice, regiilor autonome şi companiilor naţionale să mai contracteze servicii de consultanţă şi asistenţă juridică dacă dispun deja de personal propriu de specialitate.
Tot atunci, şeful Corpului de control al premierului a cerut instituţiilor şi companiilor de stat să raporteze contractele încheiate cu firmele de avocatură, demersul fiind argumentat de Guvern ca făcând parte din acţiunile de audit solicitate de premierul Victor Ponta la preluarea mandatului şi având ca scop informarea cetăţenilor în legatură cu cheltuirea banului public.

Ancheta a fost finalizată în această săptămână şi relevă că instituţiile publice şi companiile de stat au cheltuit, în perioada 2009-31 mai 2012, peste 150 milioane lei pentru servicii contractate de la casele de avocatură.

Conform notei de control, cei mai mai mulţi bani au fost cheltuiţi de Loteria Română (20,6 milioane lei), Electrica (14,5 milioane lei), Hidroelectrica (11,5 milioane lei), Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS, 11,2 milioane lei).

Alte entităţi de stat care au mai cheltuit sume importante pentru astfel de contracte juridice sunt Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (5,9 milioane lei), Imprimeria Naţională (5,5 milioane lei), Metrorex (5,2 milioane lei), Tarom (4,9 milioane lei), Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (4,8 milioane lei), Nuclearelectrica (4,3 milioane lei), Oltchim (4,1 milioane lei), Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (2,9 milioane lei), Electrica Serv (2,6 milioane lei), Termoelectrica (2,6 milioane lei).

Pe listă se mai află şi Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (2,4 milioane lei), Administraţia Naţională Apele Române (2,2 milioane lei), Oil Terminal (două milioane lei), Poşta Română (1,99 milioane lei), Romatsa (1,98 milioane lei), Romsilva (1,7 milioane lei), Societatea Naţională a Sării (1,6 milioane lei), Administraţia Fluvială a Dunării de Jos Galaţi (1,5 milioane lei), Garda Naţională de Mediu (1,47 milioane lei), Regia Patrimoniului şi Protocolului de Stat (1,41 milioane lei), Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral (1,2 milioane lei), Administraţia Porturilor Maritime (1,18 milioane lei), Romgaz (1,13 milioane lei).

 

Casele câştigătoare

Documentul mai arată că cele mai mari încasări din astfel de contracte au avut casele de avocatură Raţiu&Raţiu (26,5 milioane lei), Boştină&Asociaţii (10,8 milioane lei), Stoica&Asociaţii (10,6 milioane lei), Eduard Făgărăşanu (6,4 milioane lei), Cameron Mc Kenna (5,9 milioane lei), Societatea Profesională „Centrul de Consultanţă în Afaceri” (5,1 milioane lei), Ţucă, Zbârcea&Asociaţii (4,8 milioane lei), Mircea Andrei şi Asociaţii (4,6 milioane lei), Leaua şi Asociaţii (3,6 milioane lei), Enescu, Panait, Pop&Asociaţii (3,2 milioane lei), Muşat şi Asociaţii (2,9 milioane lei), Corbett&Co International Construction Lawyers (2,3 milioane lei), Şova&Asociaţii (2,2 milioane lei), Ion Todan (1,9 milioane lei), A.C. Pop (1,8 milioane lei), Clyde&Co Londra (1,7 milioane lei).

 

Premierul Ponta, jurist de profesie, a ordonat acest control la scurt timp după învestire.