Raport TVR: Televiziunea Publică a încheiat anul 2011 cu un deficit de 160,8 milioane de lei

Societatea Română de Televiziune (SRTv) a încheiat anul 2011 cu un deficit de 160,8 milioane de lei, în condiţiile în care Televiziunea Publică a avut, anul trecut, venituri totale de circa 583 de milioane de lei, potrivit raportului de activitate al SRTv.
Economica.net - joi, 12 apr. 2012, 12:33
Raport TVR: Televiziunea Publică a încheiat anul 2011 cu un deficit de 160,8 milioane de lei

Televiziunea Română a depus, joi, la Parlament Raportul de activitate pe anul 2011.

Potrivit raportului, TVR a avut anul trecut venituri totale de 583.033.757 de lei şi cheltuieli totale de 743.841.666 de lei. Totodată, cifra de afaceri netă a SRTv a fost, anul trecut, de 544.416.845 de lei.

Activitatea economică în anul 2011 s-a încheiat cu un deficit brut de 160.807.909 lei, cu 0,71% mai mic decât în anul 2010 (când deficitul TVR a fost de 161.923.883 de lei), se mai spune în raport.

În acelaşi document se precizează că preluarea mandatului de către noul Consiliu de Administraţie a avut loc, la data de 30 iunie 2010, în contextul unei pierderi fiscale cumulate de 243.500.000 lei, echivalent a circa 61 milioane euro (la data de 30 iunie 2010).

Potrivit raportului, 2011 a fost primul an complet în care actualul Consiliu de Administraţie a putut să-şi construiască propria strategie managerială şi să proiecteze un buget care să o susţină. Una dintre principalele preocupări ale actualului Consiliu de Administraţie pentru anul 2011 a fost iniţierea unui proces de restructurare al cărui scop principal a fost optimizarea costurilor şi redefinirea rolului serviciului public în societatea românească. Prin diferite măsuri de reducere a cheltuielilor şi de diversificare a veniturilor, deficitul TVR din primul semestru al anului 2011 a fost redus cu 34% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2010.

„Din punct de vedere financiar, TVR s-a confruntat, în 2011, cu un deficit ale cărui cauze principale sunt: încheierea, în perioada 2004-2010, a unor contracte dezavantajoase pentru TVR, neindexarea taxei TV de 12 ani, reducerea semnificativă a pieţei de publicitate. Doar efectele cumulate ale acestor factori au produs un deficit de aproape 60 de milioane de euro pentru instituţie”, se spune într-un comunicat remis MEDIAFAX joi, după depunerea raportului de activitate al TVR la Parlament.

În acest context, în raportul de activitate se precizează că TVR are un contract în curs de derulare (semnat pentru perioada 2009 – 2012) pentru drepturi de difuzare UEFA Champions League de circa 40 milioane euro, care generează pierderi cumulate, începând cu semestrul al II-lea 2009, până la finalul contractului, de mai bine de 38 milioane euro. Între cauzele pierderii se regăseşte supraestimarea veniturilor din publicitate la care Splendid Media s-a angajat, care ar fi trebuit să fie de 22 milioane de euro.

Totodată, actuala conducere TVR a moştenit de la fosta conducere un contract de drepturi de difuzare filme, semnat în anul 2004, cu NBC Universal, cu obligaţii de plată de circa 9 milioane dolari numai pentru anul VI de contract (2010/2011), precum şi sume neachitate până la 30.06.2010 pentru anul V, în valoare de 5 milioane dolari (din suma totală de 7 milioane dolari a anului V din contract).

Valoarea contractelor încheiate în perioada 2004 – 2009, de fostele conduceri ale TVR, cu scadenţe la plată în 2010, respectiv 2011, pentru licenţe filme este de 18 milioane de euro, potrivit raportului.

De asemenea, între cauzele situaţiei financiare dificile ale TVR se precizează o scădere a veniturilor din publicitate de peste 50% din a doua jumătate a anului 2010 în raport cu anii 2006-2008, care a generat o scădere a veniturilor de peste 10 milioane euro/an.

La acestea se adaugă un Contract Colectiv de Munca (CCM) valabil pentru o perioadă de doi ani (semnat în aprilie 2010), care, între altele, prevede obligativitatea acordării unor prime de vacanţă (85% din salariu), indiferent de situaţia financiară a instituţiei, precum şi acordarea de sume cuprinse între 15 şi 20 de salarii compensatorii pentru disponibilizări.

Pe de altă parte, în raport se precizează că suma economisită prin reducerea valorii primei de vacanţă în anul 2011 şi sistarea acesteia în anul 2012 se ridică la suma de 12.043.000 lei (circa 3 milioane euro).

În aceste condiţii, cheltuielile în anul 2010 au fost mai mari cu circa 30 de milioane de euro decât în 2009, iar efectele politicilor manageriale dinainte de data de 30.06.2010 se prelungesc şi în anii 2011-2012, atât prin prisma clauzelor contractuale, cât şi prin acumularea de cheltuieli cu penalizări la bugetul statului în condiţiile lipsei de disponibilităţi.

Potrivit raportului, efectele acestor politici manageriale se resimt din plin în anii 2011-2012, atât prin prisma clauzelor contractuale asupra cărora nu se poate interveni, cât şi prin acumularea de penalităţi în condiţiile lipsei de disponibilităţi.

„Astfel, managementul TVR nu a putut lua măsuri de reducere a cheltuielilor decât asupra acelor categorii care nu depindeau de contractele anterioare, precum suspendarea acordării tichetelor de masă angajaţilor, plafonarea primei de vacanţă, adoptarea unui program de lucru cu caracter flexibil şi inegal etc.”, mai spune TVR.

În raportul pe 2011, TVR îşi justifică deficitul făcând trimitere şi la alte aspecte: dificultăţile în ceea ce priveşte colectarea şi încasarea taxei TV (principala sursă de finanţare a Televiziunii Publice), modificările legislative apărute în ultima perioadă, dar şi numeroase cauze de ordin financiar general, cum ar fi deprecierea monedei naţionale şi creşterea inflaţiei.

Astfel, modificarea reglementărilor fiscale privind taxa pe valoarea adăugată, aferentă activităţii de televiziune pentru care nu se aplica dreptul de deducere, a dus la o creştere a cheltuielilor cu impozitele şi taxele cu o influenţă pentru anul 2011. De asemenea, introducerea contribuţiei pentru Centrul Naţional al Cinematografiei, de 15%, aplicată la veniturile proprii obţinute din publicitate (Ordonanţa 39/2005 articolul 17, alineatul 1) a condus la cheltuieli suplimentare pentru TVR, în perioada 2005-2011, de 52.006.0000 lei (aproximativ 13 milioane euro).

Pe de altă parte, taxa TV, principala sursă de finanţare a activităţii (peste 70% din buget), a fost redusă pentru persoane fizice, de la 4,5 lei la 4 lei, încă din anul 2003, şi nu a mai fost niciodată
indexată. În prezent, în România este percepută cea mai mică taxă TV dintre ţările Uniunii Europene, aceasta fiind de 4-5 ori mai mică decât taxele TV din Serbia, Polonia, Grecia, Slovacia şi de 8 ori mai mică decât cea din Cehia.

Acestora li se adaugă limitarea numărului de minute de publicitate permise a fi difuzate de către TVR, comparativ cu televiziunile comerciale (Legea audiovizualului 504/2002, articolul 35,
alineatul 1). În plus, TVR nu poate întrerupe programele, ceea ce afectează semnificativ veniturile din publicitate.

Societatea Română de Televiziune (SRTv) are statut de instituţie publică şi operează şase televiziuni: TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR Cultural, TVR Info şi TVR Internaţional. Acestora li se adaugă o televiziune experimentală, care emite în sistem High Definition: TVR HD. Prin cele cinci studiouri teritoriale pe care le deţine – Cluj, Iaşi, Timişoara, Craiova, Tîrgu-Mureş -, TVR acoperă cele mai importante ştiri la nivel naţional. TVR are în prezent aproape 3.300 de angajaţi.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al Apărării, Atanas Zaprianov, relatează agenția bulgară de presă BTA, citată de Agerpres....
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de rachete Patriot
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de ...
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, ...
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Moscova nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar ...
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan Motor, al treilea mare producător auto nipon, a redus cu 14,5% estimarea privind profitul anual, citând vânzările ...