Rapperul american Heavy D a murit la vârsta de 44 de ani – VIDEO

Rapperul american Heavy D, celebru în anii 1990 graţie unor piese precum "Now That We Found Love", a murit la vârsta de 44 de ani, la Los Angeles.
Economica.net - mie, 09 nov. 2011, 12:24

Muzicianul şi-a pierdut cunoştinţa în faţa casei sale din cartierul Beverly Hills.

Potrivit ofiţerului de poliţie Mark Rosen, cântăreţul, al cărui nume real era Dwight Arrington Meyers, a fost găsit pe trotuar, în jurul orei locale 11.25. Muzicianul era conştient şi putea să vorbească, însă prezenta dificultăţi respiratorii. Vecinii au chemat serviciul de urgenţe, iar cântăreţul a fost transportat la un spital din apropiere.

Potrivit poliţiei americane, nu au fost constatate urme ale unei infracţiuni, iar decesul s-a produs din cauze medicale.

Cauza oficială a decesului va fi anunţată după efectuarea autopsiei.

Heavy D s-a născut în Jamaica şi s-a mutat în oraşul Mt. Vernon din statul New York în copilărie. I-a plăcut muzica hip-hop şi şi-a înfiinţat propriul grup, The Boyz, cu prietenii lui din liceu, care şi-au luat numele de scenă DJ Eddie F, Trouble T-Roy şi G-Wiz.

Te-ar mai putea interesa și
Două refugii de pe Mont-Blanc au fost redeschise ca urmare a îmbunătățirii condițiilor climatice
Două refugii de pe Mont-Blanc au fost redeschise ca urmare a îmbunătățirii condițiilor climatice
Două refugii care permit ascensiunea pe Mont-Blanc, închise la începutul lui august din cauza ''pericolului mortal'' legat de căderi de pietre în perioada de secetă, se vor redeschide......
China va trimite trupe în Rusia pentru a participa la exerciții militare comune
China va trimite trupe în Rusia pentru a participa la exerciții militare comune
Trupe chineze se vor deplasa la sfârşitul lunii august în Rusia pentru a participa la exerciţii militare comune, conduse ...
ANOFM: 40.099 de locuri de muncă sunt vacante la nivel național, iar 196 de posturi sunt disponibile în Spaţiul Economic European
ANOFM: 40.099 de locuri de muncă sunt vacante la nivel național, iar 196 de posturi sunt disponibile în Spaţiul Economic ...
Aproape 40.100 de locuri de muncă sunt vacante la nivel naţional, la acest moment, iar alte 196 de posturi sunt disponibile ...
Furnizorii Apple din Asia poartă negocieri pentru a începe producția dispozitivelor Apple Watch şi MacBook în Vietnam
Furnizorii Apple din Asia poartă negocieri pentru a începe producția dispozitivelor Apple Watch şi MacBook în Vietnam
Furnizorii Apple Inc sunt în negocieri pentru a produce, pentru prima dată, dispozitivele Apple Watch şi MacBook în Vietnam, ...