Răsturnare de situație în războiul din Iran. Trump anunță că SUA și Israel au încetat focul. Un acord este așteptat

Președintele Statelor Unite ale Americii(SUA), Donald Trump, anunță că țara sa și Israelul au încetat loviturile asupra Iranului, la solicitarea autorităților din Tehera. Este așteptat un acord.
AGERPRES - D, 02 aug. 2026, 09:55
Răsturnare de situație în războiul din Iran. Trump anunță că SUA și Israel au încetat focul. Un acord este așteptat

Preşedintele american Donald Trump a declarat sâmbătă că SUA şi Israelul au convenit să suspende loviturile asupra Iranului la solicitarea Teheranului şi a altor ţări din regiune, cu condiţia ca un acord să fie încheiat rapid, relatează AFP.

Vineri, Donald Trump a ameninţat într-o şedinţă de guvern că va lovi Iranul „foarte puternic”.

Într-un mesaj pe platforma sa Truth Social, Donald Trump a afirmat duminică că SUA sunt „gata să lovească Republica Islamică Iran la niveluri de teroare militară, forţă şi putere nemaivăzute de la Al Doilea Război Mondial”.

„În pofida acestui lucru, tocmai am fost rugaţi de Iran şi de alte ţări din Orientul Mijlociu să suspendăm orice atac”, a adăugat el. „Pe baza acestei cereri, am acceptat… să anulez atacul, sub rezerva de a putea încheia rapid un ACORD. Israelul mi se alătură în acest angajament”, a spus el.

Acest anunţ intervine la puţin timp după ce SUA le-au cerut cetăţenilor lor „să ia în considerare să părăsească” Orientul Mijlociu din cauza unei posibile „escaladări” a conflictului regional.

Potrivit media americane, Washingtonul plănuia noi bombardamente masive în cursul weekendului. Potrivit CBS News, SUA şi Israelul pregăteau lovituri comune, rafinăriile de petrol şi centralele electrice fiind printre ţintele posibile.

În mesajul său de duminică, preşedintele american a declarat că acordul cu Iranul ar trebui să includă „deschiderea completă şi totală a Strâmtorii Ormuz, precum şi o încheiere a ameninţării nucleare iraniene”.

Prinţul moştenitor saudit Mohammed Bin Salman l-a sunat pe Donald Trump pentru a-şi exprima îngrijorările privind planurile sale de atac, a relatat Axios, citând responsabili americani care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

O sursă la curent cu acest apel a declarat pentru Axios că prinţul moştenitor saudit „i-a cerut lui Trump să dezamorseze situaţia şi să se abţină să lanseze lovituri”.

Casa Albă nu a răspuns imediat unei solicitări de a comenta informaţia.

Joi, Pakistanul ţară mediatoare, a afirmat că beligeranţii negociau în vederea unei dezescaladări, în special privind strâmtoarea Ormuz, care este în prezent blocată de Teheran.

Armata iraniană a acuzat însă sâmbătă SUA că favorizează „ecaladarea tensiunilor” în războiul din Orientul Mijlociu.

Într-un interviu publicat pe Fox News înainte de anunţul lui Donald Trump, secretarul său de stat Marco Rubio a asigurat că capacităţile militare ale Iranului au fost slăbite şi că responsabilii iranieni „sunt acum dispuşi, şi în anumite cazuri nerăbdători, să încheie un acord privind denuclearizarea”.

Te-ar mai putea interesa și
CONAF: România trece la taxa pe kilometru pentru transportul greu. Infrastructura trebuie să ţină pasul
CONAF: România trece la taxa pe kilometru pentru transportul greu. Infrastructura trebuie să ţină pasul
Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) atrage atenţia asupra unui decalaj critic în calendarul de operaţionalizare a sistemului TollRo, în condiţiile în care aplicarea......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul s-a apropiat de 155 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul s-a apropiat de 155 de milioane ...
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere ultima şedinţă din această săptămână, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...
Diana Buzoianu anunță că a semnat ordinul cu ghidul transmis de AFM pentru instalarea de baterii de stocare. 400 de milioane de lei sunt alocate
Diana Buzoianu anunță că a semnat ordinul cu ghidul transmis de AFM pentru instalarea de baterii de stocare. 400 de milioane ...
Diana Buzoianu anunță că a semnat ordinul cu ghidul transmis de AFM pentru instalarea de baterii de stocare. 400 de milioane ...
Aleksandr Lukaşenko anunță că Belarusul a reînceput exporturile de hidroxid de potasiu către SUA și cere înapoi banii blocați de banca americană Citibank
Aleksandr Lukaşenko anunță că Belarusul a reînceput exporturile de hidroxid de potasiu către SUA și cere înapoi banii ...
Belarusul a reluat vânzările de hidroxid de potasiu în SUA după ridicarea sancţiunilor americane, dar doreşte ca Washingtonul ...