Rată a şomajului de 0,52% la nivelul Capitalei, în septembrie

Numărul şomerilor înregistraţi în evidenţele Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AMOFM) Bucureşti era de 6.852, la finele lunii septembrie, echivalentul unei rate de 0,52%.
AGERPRES - J, 30 oct. 2025, 12:33
Rată a şomajului de 0,52% la nivelul Capitalei, în septembrie

Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, transmis joi AGERPRES, datele pentru luna septembrie sunt în scădere faţă de august, când rata şomajului se situa la 0,54%.

Din totalul de 6.852 de persoane aflate în evidenţele AMOFM Bucureşti, 1.677 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 5.175 erau şomeri neindemnizaţi.

În ceea ce priveşte structura şomerilor, cei mai mulţi (1.731 de persoane) fac parte din categoria de vârstă 30 – 39 de ani, urmate de cele din segmentul 40 – 49 de ani (1.603 persoane) şi 50 – 55 de ani (1.405 persoane).

De asemenea, 1.395 de persoane fără loc de muncă se încadrau la categoria de vârstă peste 55 de ani, în timp ce 480 de persoane au între 25 şi 29 de ani, iar 238 mai puţin de 25 de ani.

Datele oficiale arată că şomerii cu studii liceale au ponderea cea mai mare în total (36,76%), aceştia fiind urmaţi de persoanele cu studii superioare (25,86%) şi de cei care au absolvit şcoala profesională/de arte şi meserii (17,27%). În plus, şomerii care au studii gimnaziale reprezintă 16,89%, cei cu studii postliceale sunt 2,48%, iar cei cu studii primare şi fără studii 0,74%.

Structura şomerilor înregistraţi pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 1.170 de persoane foarte greu ocupabile, 2.087 greu ocupabile, 2.102 mediu ocupabile şi 1.493 uşor ocupabile.

AMOFM Bucureşti precizează că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele instituţiei.

Te-ar mai putea interesa și
SUA au lovit Iranul din nou. Teheranul anunţă atacuri în Bahrain
SUA au lovit Iranul din nou. Teheranul anunţă atacuri în Bahrain
Corpul Gărzilor Revoluţionare Islamice din Iran (IRGC) au anunţat că au lovit mai multe instalaţii în Bahrain, inclusiv o clădire care găzduieşte forţele americane, potrivit unui comunicat......
Miza contractelor pentru apărare: Uriașul suedez Saab intră în cursa pentru echiparea noului centru de luptă românesc din Transilvania
Miza contractelor pentru apărare: Uriașul suedez Saab intră în cursa pentru echiparea noului centru de luptă românesc ...
Grupul suedez din industria de apărare Saab își extinde obiectivele comerciale în România, propunând o serie de soluții ...
Ucraina: O serie de explozii auzite la Kiev după o alertă de rachete (AFP)
Ucraina: O serie de explozii auzite la Kiev după o alertă de rachete (AFP)
O serie de explozii a fost auzite marţi la scurt timp după miezul nopţii în capitala ucraineană, a constatat un jurnalist ...
Trump anunţă că joi va ţine un „discurs către naţiune”
Trump anunţă că joi va ţine un „discurs către naţiune”
Preşedintele american Donald Trump a anunţat luni că va ţine un discurs joi seară, în contextul în care confruntările ...