Rata anuală a inflaţiei a coborât la 4,94%, în iunie 2024

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna iunie 2024, la 4,94%, de la 5,12% în mai, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 1,10%, cele nealimentare cu 6,28%, iar serviciile cu 8,81%, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
AGERPRES - J, 11 iul. 2024, 09:29
Rata anuală a inflaţiei a coborât la 4,94%, în iunie 2024

„Indicele preţurilor de consum în luna iunie 2024 comparativ cu luna mai 2024 a fost 100,24%. Rata inflaţiei de la începutul anului (iunie 2024 comparativ cu decembrie 2023) a fost 2,6%. Rata anuală a inflaţiei în luna iunie 2024 comparativ cu luna iunie 2023 a fost 4,9%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iulie 2023 – iunie 2024) faţă de precedentele 12 luni (iulie 2022 – iunie 2023) a fost 7,2%”, se arată în comunicatul INS.

Conform sursei citate, indicele armonizat al preţurilor de consum în luna iunie 2024 comparativ cu luna mai 2024 a fost 100,06%. Rata anuală a inflaţiei în luna iunie 2024 comparativ cu luna iunie 2023 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost 5,3%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iulie 2023 – iunie 2024) faţă de precedentele 12 luni (iulie 2022 – iunie 2023) determinată pe baza IAPC a fost 7,3%.

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere, la 4,9%, de la 4,7% anterior, prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, şi anticipează că aceasta va ajunge la 3,5% la sfârşitul lui 2025, potrivit datelor prezentate luna trecută de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

„Avem o traiectorie descendentă a inflaţiei, ceva mai puţin pronunţată în proiecţia din februarie. Deci inflaţia se duce treptat, nu brusc, în jos şi undeva la sfârşitul lui 2025, începutul lui 2026, intră în bandă. Este ceva mai lentă decât am prognozat anterior şi această reducere a inflaţiei headline este determinată în principal de componenta inflaţiei de bază, CORE2 ajustat, ceea ce este bine. Arată că politica monetară funcţionează. Nu o ţinem nici foarte tare strânsă, dar nu îi dăm nici drumul prea tare ca să avem puseuri inflaţioniste. Încercăm acea combinaţie să dăm inflaţia în jos fără să creăm recesiune”, a spus Mugur Isărescu, în luna mai.

Te-ar mai putea interesa și
Negocierile pentru Legea salarizării unitare au eşuat oficial – Pîslaru
Negocierile pentru Legea salarizării unitare au eşuat oficial – Pîslaru
Negocierile pentru Legea salarizării unitare au eşuat oficial, iar în ciuda tuturor eforturilor depuse de Guvern şi Ministerul Muncii şi a medierii asigurate de Administraţia Prezidenţială......
Incendiu în localitatea Stâlpu din Buzău, la o hală destinată stocării energiei electrice în baterii
Incendiu în localitatea Stâlpu din Buzău, la o hală destinată stocării energiei electrice în baterii
Pompierii buzoieni au fost solicitaţi să intervină miercuri seară pentru stingerea unui incendiu la o hală cu acumulatori ...
Performanță în agricultură: România se pregătește de o producție uriașă de grâu, câte milioane de tone recoltăm. Vești bune și despre porumb
Performanță în agricultură: România se pregătește de o producție uriașă de grâu, câte milioane de tone recoltăm. ...
Producția de grâu a României ar putea depăși din nou, anul acesta, pragul de 12 milioane de tone, având în vedere ...
3 din 10 șoferi români scapă de grija RCA cumpărând din afara țării. Vești bune pe final de vară. Ce s-a întâmplat cu prețurile și ce firmă vinde și la jumătate față de medie
3 din 10 șoferi români scapă de grija RCA cumpărând din afara țării. Vești bune pe final de vară. Ce s-a întâmplat ...
După o perioadă de câteva luni în care părea că a lăsat motoarele la o turație mai mică, lucru care se putea vedea ...