Rata de absorbţie a Fondurilor Structurale şi de Coeziune a crescut cu 0,75% în februarie

Rata de absorbţie a Fondurilor Structurale şi de Coeziune a crescut cu 0,75% în luna februarie, conform datelor publicate de Ministerul Afacerilor Europene (MAEur).
Economica.net - mie, 14 mart. 2012, 14:17
Rata de absorbţie a Fondurilor Structurale şi de Coeziune a crescut cu 0,75% în februarie

Astfel, rata de absorbţie a Fondurilor Structurale şi de Coeziune era, la 29 februarie, de 6,30%, în creştere faţă de datele transmise la 31 ianuarie, care indicau o absorbţie de 5,55%, egală celei de la sfârşitul lunii decembrie 2011.

Datele indică însă o creştere de câteva procente faţă de situaţia de la 30 noiembrie 2011, când rata de absorbţie a fost în total de 3,72%.

Datele Ministerului Afacerilor Europene arată că cea mai mare rată de absorbţie s-a înregistrat în cazul POR. Astfel, aceasta a ajuns la 11,73%, cuantumul plăţilor intermediare de la CE fiind de 437,24 milioane de euro, iar nivelul plăţilor interne către beneficiar de circa 4,7 miliarde de lei. În cadrul acestui program operaţional au fost depuse până la 29 februarie 8.076 de proiecte, din care 3.029 au fost aprobate, iar 2.677 de proiecte, în valoare de 13,3 miliarde de lei au fost semnate.

O creştere semnificativă a ratei de absorbţie se remarcă, potrivit datelor MAEur, în ceea ce priveşte POS Transporturi. În cazul acestui program, plăţile intermediare de la CE au depăşit 279 de milioane de euro, respectiv 6,13% din suma totală alocată. În cadrul acestui program, până la 29 februarie au fost depuse 123 de proiecte, din care 68 au fost aprobate, iar 61, în valoare de 7,789 de miliarde de lei, au fost deja semnate. Creşterea este semnificativă comparativ cu luna noiembrie când în cadrul POS Transporturi nivelul plăţilor intermediare efectuate de CE a fost de 113,69 de milioane de euro, reprezentând o rată de absorbţie de 2,49%.

Datele prezentate de MAEur arată că, în continuare, cea mai scăzută rată de absorbţie o are POS Mediu. Astfel , în cadrul acestui program, până la 29 februarie, cuantumul plăţilor intermediare de la CE a fost de 114,79 milioane de euro, respectiv de 2,54% din totalul de peste 19,5 miliarde de lei, alocări UE. În cadrul acestui program au fost depuse 461 de proiecte, din care 315 au fost aprobate, iar 247 au fost deja semnate. La sfârşitul lunii noiembrie, absorbţia în cazul POS Mediu era de asemenea cea mai mică. Plăţile intermediare efectuate de CE au fost, la sfârşitul lunii noiembrie, în cuantum de 85,36 de milioane de euro, reprezentând o rată de absorbţie de 1,89%.

În ceea ce priveşte POS DRU, plăţile intermediare de la CE au fost, la finalul lunii februarie, de 190,33 milioane de euro, rata de absorbţie fiind astfel de 5,48%. Datele sunt identice cu acelea înregistrate la 31 ianuarie, fapt explicabil deoarece Comisia a decis întreruperea plăţilor în cadrul acestui program.

Plăţile intermediare de la CE pentru POS CCE (Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice) a fost, la 29 februarie, de 152,81 milioane de euro, rata de absorbţie fiind astfel de 5,98% din totalul alocărilor din acest cadru. În cadrul acestui program au fost depuse 11.604 proiecte, din care mai puţin de un sfert, respectiv 2.242 au fost semnate, valoarea totală a acestora fiind de 4,9 miliarde de lei.

În cadrul PO DCA (Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative), unde alocările totale de la UE sunt mai mici comparativ cu alte programe, respectiv de doar 902 milioane de lei, plăţile intermediare de la CE au fost de 18,89 milioane de euro, reprezentând 9,08% rată de absorbţie, la 29 februarie.

La aceeaşi dată, nivelul plăţilor intermediare făcute de CE în cadrul PO AT era de 16,73 milioane de euro, reprezentând 9,83% din totalul celor 739 de milioane de lei alocate de la UE.

Miniştrii şi şefii de autorităţi de management care nu vor lua măsuri în perioada imediat următoare pentru a accelera ritmul de absorbţie a fondurilor UE şi a elimina problemele din acest proces vor fi demişi, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

El a arătat că la şedinţa comitetului interministerial pentru fonduri UE au fost constatate o serie de elemente care „perturbă” procesul de absorbţie, precum viteza lentă de procesare a cererilor de rambursare şi incapacitate managerială în multe situaţii.

În şedinţa comitetului interministerial, premierul Mihai Răzvan Ungureanu i-a atenţionat pe miniştri şi şefii de autorităţi de management că îi consideră responsabili pentru absorbţia în acest an a şase miliarde euro din fondurile europene, ţintă stabilită anterior de Guvern.

„Vă fac responsabili, pe miniştri şi şefi de autorităţi de management, să ajungeţi la această ţintă”, a spus premierul, în şedinţa comitetului interministerial pentru fonduri UE.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la emisiunea „După 20 de ani” de la PRO TV, că nu exclude o eventuală candidatură la următoarele alegeri prezidenţiale a premierului Mihai Răzvan Ungureanu, cu susţinerea PDL, însă acesta trebuie mai întâi să reuşească la conducerea Guvernului.

El a subliniat că principalul criteriu de care va depinde reuşita ca premier a lui Ungureanu este absorţia în acest an a celor şase miliarde de euro de la Uniunea Europeană.

Te-ar mai putea interesa și
Șeful CFR Călători, Ovidiu Vizante, a demisionat
Șeful CFR Călători, Ovidiu Vizante, a demisionat
Directorul general al CFR Călători, Ovidiu Vizante (foto), a demisionat din funcţie pe motiv că, în situaţia actuală, generată de instabilitate şi subfinanţare, compania poate urma calea......
Forumul Economic Mondial se va organiza din nou la Davos în 2022
Forumul Economic Mondial se va organiza din nou la Davos în 2022
Următoare ediţie a Forumului Economic Mondial (WEF) va fi organizată din nou la Davos (Elveţia), după ce pandemia i-a ...
Panică pe piețele asiatice din cauza crizei de aprovizionare cu energie din Europa
Panică pe piețele asiatice din cauza crizei de aprovizionare cu energie din Europa
Problemele în aprovizionarea cu energie din Europa au creat panică în rândul cumpărătorilor asiatici de gaze, astfel ...
Banca Mondială a renunţat să mai publice raportul anual „Doing Business”
Banca Mondială a renunţat să mai publice raportul anual „Doing Business”
Banca Mondială a anunţat joi că a decis să înceteze să mai publice raportul "Doing Business", după ce a descoperit ...