Rata inflației din Statele Unite, la cel mai înalt nivel din ultimii 31 de ani

Preţurile de consum în SUA au continuat să crească în octombrie, americanii confruntându-se cu cea mai ridicată rată anuală a inflaţiei din 1990 şi până în prezent, în urma majorării costurilor alimentelor, energiei şi locuinţelor, transmit Reuters şi AP, citate de Agerpres.
AGERPRES - mie, 10 nov. 2021, 19:37
Rata inflației din Statele Unite, la cel mai înalt nivel din ultimii 31 de ani

Comparativ cu octombrie 2020, indicele preţurilor de consum a urcat cu 6,2%, cel mai semnificativ avans din noiembrie 1990.

De asemenea, luna trecută indicele preţurilor de consum (IPC) a crescut cu 0,9%, după o expansiune de 0,4% în septembrie, a anunţat miercuri Departamentul american al Comerţului.

În octombrie, inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a urcat cu 0,6% faţă de septembrie şi cu 4,6% faţă de octombrie 2020.

În ultimul an, costurile cu energia au crescut cu 30%, iar autorităţile se aşteaptă ca în această iarnă americanii să plătească cu 30% mai mult pentru gazele naturale şi cu 43% mai mult pentru păcură.

Totuşi, economiştii încă se aşteaptă la încetinirea ratei inflaţiei după rezolvarea problemelor din lanţul de aprovizionare.

Presiunile inflaţioniste afectează şi piaţa muncii, lipsa acută de angajaţi ducând la majorarea salariilor.

La finalul lui august erau 10,4 milioane de locuri de muncă vacante în SUA, un număr record. De la începutul pandemiei aproximativ cinci milioane de americani au părăsit piaţa forţei de muncă.

„Sunt din ce în ce mai multe dovezi că presiunile inflaţioniste se extind, ceea ce indică faptul că inflaţia va rămâne ridicată mai mult timp decât se aşteaptă oficialii Rezervei Federale a SUA (Fed)”, a apreciat Andrew Hunter, economist la Capital Economics.

Jerome Powell, preşedintele Rezervei Federale a SUA, a dat asigurări în mod repetat că inflaţia mai ridicată va fi tranzitorie.

Te-ar mai putea interesa și
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât să poată produce drone militare, având nevoie de acestea pentru......
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried Mureșan spune că PE respinge ferm o asemenea variantă
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried ...
Preşedinţia Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual ...
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
Fabrica din Galați a Justrite Romania, care produce echipamente pentru depozitarea și manipularea în siguranță a substanțelor ...